– Cadrele didactice nemulțumite de notele de la titularizare vor afla astăzi rezultatele finale, în urma contestației depuse
În cele 48 de ore pe care le-au avut la dispoziție, după afișarea rezultatelor la concursul pentru titularizarea pe un post în învățământ, 70 de cadre didactice din județul Suceava, care au susținut acest examen, au contestat notele obținute. Procentual, numărul celor care au depus contestații reprezintă 7,63% din numărul total al candidaților care au predat o lucrare ce ulterior a fost corectată.
Conform datelor oferite de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, din cei 1.222 de candidați înscriși, 962 au susținut proba scrisă din 16 iulie, iar 260 nu s-au mai prezentat la examen. Cele 918 lucrări au fost corectate în patru centre universitare din țară, respectiv Iași, Galați, București și Brașov. Diferența dintre numărul de candidați prezenți și numărul de lucrări corectate reprezintă numărul candidaților care, la vederea subiectelor, au renunțat, pe baza unei declarații scrise, să mai susțină proba scrisă, precum și cei cinci candidați eliminați din examen pentru tentativă de fraudă.
Rezultatele de la examenul de titularizare din acest an subliniază încă o dată pregătirea slabă a unor candidați și dezinteresul pentru acest examen național. Astfel, 352 de cadre didactice din județul Suceava (38,34%) au reușit să se titularizeze, obținând note mai mari sau egale cu 7,00. Au obținut rezultate cuprinse între 5,00 și 6,99, având dreptul să ocupe un post în învățământ ca suplinitori, 373 de candidați suceveni, însemnând 40,64% din numărul total. Rezultate penibile, nedemne de un cadru care dorește să ajungă la catedră, au obținut 193 de candidați din județul Suceava (21,02%), notele acestora fiind cuprinse între 1,00 și 4,99.
Candidații care, după rezolvarea contestațiilor, obțin minim nota 7.00, devin potențiali titularizați și intră în cărțile repartiției computerizate pe unul dintre posturile titularizabile, scoase la concurs de IȘJ Suceava în acest an. Cei care obțin minim nota 5.00, în urma contestațiilor, obțin și dreptul de a ocupa un post în învățământ cu calitate de suplinitor. Repartizarea computerizată a candidaților titularizați va avea loc în 26 iulie.





