La Colegiul Național „Petru Rareș”Suceava a avut loc, la începutul acestei săptămâni, festivitatea de acordare a certificatelor de atestare a cunoștințelor de limba germanăDeutsche Sprachdiplom (DSD 1) elevilor care au promovat examenul amintit.
Cei care au obținut certificatele de atestare a competențelor lingvistice au fost felicitați de directoarea adjunctă a instituției – Anca Greculeac, de Antonia Maria Gheorghiu – directoarea Forumului Democrat German din Suceava, și de profesorii de germană ai colegiului.
Diplomele au fost înmânate de Laura Grünewald, șefa secției de presă și cultură a Ambasadei Germaniei și de Fabrice Liesegang, coordonatorul cadrelor didactice din Germania pentru România și Republica Moldova. Activitatea a cuprins și un moment muzical interpretat de Medeea Soroceanu.
Deutsches Sprachdiplom (DSD) este un examen de limba germană recunoscut la nivel internațional, care atestă competențe lingvistice.
DSD este un proiect comun al Guvernului Federal al Germaniei și al landurilor germane.
Diploma de cunoscător al limbii germane are o istorie de peste 40 de ani, vizând transmiterea și consolidarea limbii germane. Diploma are o recunoaștere internațională. Nu este valabilă doar în Germania pentru continuarea studiilor, ci și în tot spațiul european, anglo și latino-american și chiar în spațiul asiatic.
Pe baza acestei diplome se poate elibera atestat de traducător (autorizat) sau translator. Ea este recunoscută de toate universitățile din România și este cerută ca și condiție obligatorie pentru obținerea unei burse de studiu în spațiul german.
Deutsche Sprachdiplom
70 de elevi de la Colegiul „Petru Rareș” au obținut certificate de atestare a competențelor în limba germană
