Învățământ

69 de elevi din Republica Moldova, liceeni în primul an, la Suceava

69 de absolvenți de gimnaziu din Republica Moldova s-au înscris la liceu în județul Suceava și au fost admiși în clasa a IX-a. Elevii din Republica Moldova au optat pentru liceele din Suceava, însă dosarele le-au depus la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, unde s-a făcut și repartizarea computerizată a candidaților.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, Laura Hacman, a spus că „în afară de aceștia, din anii anteriori mai avem un număr de 184 de elevi moldoveni ce urmează cursuri de la clasa a X-a la a XII-a. Aceștia primesc din partea statului român o bursă de 43 de euro cu care se plătește masa, cazarea fiind oferită gratuit în căminele liceelor”.
Printr-o hotărâre de Guvern aprobată în ultima parte a lunii trecute, statul român a crescut oferta de burse alocate elevilor și studenților din Republica Moldova, de la 2.150, la 5.000 de locuri.
Cele 2.850 de locuri alocate suplimentar pentru tinerii români din Republica Moldova în învățământul preuniversitar și superior de stat vor fi repartizate ]n felul următor: 550 de locuri în preuniversitar, 1920 de locuri la facultate, 330 de locuri la masterat și 50 de locuri la doctorat.

Recomandări

Peste 7,5 milioane de lei, excedent de anul trecut al municipiului Suceava, se vor folosi în acest an pentru dezvoltare și fond de rezervă

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu