Carieră didactică

62 de profesori suceveni au absentat de la concursul de titularizare în învățământul preuniversitar

62 de profesori au absentat miercuri, 15 iulie, de la concursul național de titularizare în învățământul preuniversitar. Inițial, la acest concurs s-au înscris 627 de profesori, însă 42 dintre candidați s-au retras în timpul concursului. Nici unul dintre candidați nu a fost eliminat în timpul examenului. Conform datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, 523 de lucrări scrise vor fi transportate în zece centre zonale de evaluare, stabilite de Ministerul Educației. Concursul de titularizare constă în probă practică sau inspecție specială la clasă și probă scrisă. În intervalul 22-25 mai a avut loc validarea dosarelor candidaților. În perioada 27 mai – 26 iunie s-au desfășurat inspecțiile și probele orale, examenul scris având loc miercuri, 15 iulie.
Rezultatele inițiale se vor afișa pe 20 iulie, iar contestațiile se vor depune pe 20 și 21 iulie. Notele finale vor fi făcute publice pe 24 iulie. Din 31 iulie încep ședințele publice de repartiție pe posturi. Pe 27 și 28 iulie va avea loc repartizarea candidaților cu media de minimum 7 la concursul din sesiunea 2015, pe posturi vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioada nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare. Nota obținută la proba practică sau la inspecția specială la clasă are o pondere de 25% în media de repartizare. Nota obținută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la cea practică sau la inspecția specială la clasă. Cei care vor obține note mai mici de 7 vor putea ocupa un post de suplinitor.

Recomandări

Peste 400 de dascăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani
Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

Viitorii profesori, sprijiniți să treacă cu succes de titularizare printr-un antrenament comun, în aprilie

22 de candidați pe un loc, la concursul pentru un post de asistent medical la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor