În comunele Arbore, Iacobeni și Panaci vor funcționa în curând centre de informare turistică. Investițiile însumează aproape 600.000 de euro și se vor realiza prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, măsura 313 „încurajarea activităților turistice”.
Contractele de finanțare pentru centrele de informare turistică au fost semnate ieri, la sediul Palatului Administrativ, de către primarii celor trei localități și de către directorul pe Regiunea de Nord-Est a Agenției de Dezvoltare Rurală și Pescuit, Liviu Bulgaru, în prezența președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur.
„E important de spus că aceste trei proiecte au o valoare de aproape 200.000 de euro fiecare. Centrul de la Arbore costă 186.000 de euro, cel de la Iacobeni 191.000 de euro, iar centrul de la Panaci 198.000 de euro. Investițiile au în vedere un spațiu, o clădire care va fi amenajată pentru informare turistică, infochioșc, panouri de publicitate și toată logistica necesară. Județul Suceava are opt astfel de centre de informare turistică pe lângă ceea ce pregătim noi pe fonduri europene, și anume un centru de informare turistică în municipiul Suceava”, a declarat Flutur.
Pe măsura 313 „încurajarea activităților turistice”, la Agenția de Dezvoltare Rurală și Pescuit sunt depuse 136 de proiecte din județul Suceava, din care 133 au fost aprobate la finanțare, valoarea lor fiind de 43 de milioane de euro.
Finanțare
600.000 de euro pentru centre de informare turistică la Arbore, Iacobeni și Panaci
