60 de factori și lucrători poștali din municipiul Suceava au participat marți dimineață la o grevă spontană în curtea Oficiului Poștal de Distribuire Suceava, nemulțumiți de blocarea negocierilor legate de mai multe revendicări făcute conducerii Companiei Poșta Română, începând din această primăvară.
Acțiunea grevistă de marți dimineață a avut loc în toate județele și este o continuare a acțiunilor începute cu mitingul din 7 mai 2016, în urma căruia ministrul Comunicațiilor la vremea respectivă, Marius Bostan, și-a asumat o parte din revendicările lucrătorilor poștali. Carmen Baciu, președintele executiv al Sindicatului Lucrătorilor din Poșta Română, ne-a declarat: „În urma măsurilor luate de ministrul de atunci, dintre toate revendicările protestatarilor un singur lucru s-a rezolvat, și anume crearea cadrului legislativ pentru acordarea de concedii de odihnă pentru posturile unice, adică pentru factorii poștali care de ani de zile nu mai puteau să-și ia concediu pentru că nu aveau cu cine să fie înlocuiți. Acest lucru a fost soluționat în urma miilor de semnături ale lucrătorilor poștali din toată țara și a susținerii obținute de sindicat și protestatari din partea vicepremierului Costin Borc, prin Ordonanța de Urgență nr. 27/2016, prin care s-a modificat Legea nr. 13 a Serviciilor Poștale. Celelalte revendicări au rămas în discuție, să se găsească soluții în timp pentru rezolvarea lor.”
Pe 25 august 2016 a avut loc o întâlnire între conducerea Poștei Române și reprezentanți ai Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, liderii companiei fiind de acord cu o majorare salarială cerută de sindicat, de 200 de lei de persoană. Compania a agreat acest lucru, în sensul că era de acord cu majorarea, urmând ca până pe 16 septembrie să se stabilească cuantumul care să fie încadrat în bugetul stabilit pentru acordarea salariilor și să comunice partenerului de dialog suma și data aplicării acestei majorări.
În urma schimbărilor de la Ministerul Comunicațiilor, înțelegerea nu a mai fost respectată
Ulterior, după venirea Deliei Popescu la conducerea ministerului, Consiliul de Administrație al Poștei Române a votat, în ședința din 13 septembrie, că nu este de acord cu această majorare salarială, trei membri din cinci votând împotrivă. În această situație asistăm la un blocaj al acestor negocieri, conducerea companiei ne mai având mandatul de a participa la negocieri. Soluții pentru rezolvarea acestor revendicări s-ar fi găsit, dar deocamdată sunt în stand-by din cauza poziției Consiliului de Administrație.
Din dorința de deblocare a negocierilor, vineri, 23 septembrie, o comisie din partea Sindicatului Lucrătorilor din Poșta Română (SLPR) a fost primită la minister, unde au fost reluate aceste discuții. În cadrul lor a fost prezentat faptul că fostul ministru și-a asumat o parte din revendicările salariaților companiei, iar Delia Popescu a declarat la rândul ei că va sprijini continuarea acestor negocieri. În cursul acestei săptămâni, actualul ministru al Comunicațiilor va solicita Consiliului de Administrație al Companiei Poșta Română o întâlnire în cadrul căreia consiliul să cheme conducerea companiei și să-i dea mandatul pentru a participa din nou la negocierile care vor fi reluate. Acest lucru le dă speranțe sindicaliștilor că dacă negocierile vor reîncepe, o parte din revendicări vor fi soluționate.
Problemele apărute în ultimii ani la Poșta Română au adus compania într-o situație dificilă
Poșta Română a acumulat datorii mari la stat în ultimii ani de funcționare și are nevoie de o capitalizare pentru a putea funcționa în continuare. Compania are drept acționar majoritar Ministerul Comunicațiilor, cu 75% din acțiuni, 25% aparținând Fondului Proprietatea. Fondul Proprietatea a agreat să participe cu cotă parte la capitalizarea care a fost solicitată, ca soluție de acoperire a datoriilor pe care le are compania la această dată. Urmare a analizei cerute de Comisia Europeană de la Bruxelles, se pare că se va acorda o capitalizare în valoare de 50 de milioane de euro. Din această sumă, 33 de milioane de euro vor trece direct la buget, pentru acoperirea datoriilor companiei către stat, datorii generate de amenzile date de-a lungul anilor, la care s-au adăugat dobânzile.
Ca o surpriză neplăcută, din analiza făcută de Comisia Europeană s-a considerat că indemnizația acordată prin Ordonanța 36/2013, când mai mult de 3.600 de salariați ai companiei au fost disponibilizați, a fost considerată ajutor de stat, iar banii ar urma să fie restituiți. Liderilor de sindicat nu li se pare corect ca numai disponibilizaților Poștei Române să li se pretindă să restituie acești bani. Sub incidența aceleiași ordonanțe au fost mai mulți agenți economici care aveau datorii mult mai mari decât Poșta Română și pentru care acea indemnizație nu a fost considerată un ajutor de stat. O altă surpriză venită din partea Comisiei Europene a fost legată de comisionul primit în companie pentru distribuirea pensiilor, forul european considerând că acest comision ar trebui restituit la buget, chiar dacă el a fost negociat și aprobat și reprezintă contravaloarea unor servicii.
Salariații Poștei Române se plâng că muncesc mult pentru un profit minim, un profit care ar trebui reinvestit. Rețeaua de lucru este foarte întinsă, echipamentul IT folosit este perimat, cedează imprimantele pe care de multe ori le repară angajații, chiar dacă de ani de zile prioritatea managementului companiei este investirea în aceste echipamente. În aceste condiții de infrastructură zero sindicaliștii spun că e foarte greu să se încheie contracte care să aducă venituri considerabile companiei. De aceea angajații așteaptă cu toții rezultatul noilor negocieri.



