Școala generală cu clasele I – VIII din satul Poiana Mărului va beneficia de aproape 500 de volume de carte și mobilierul adecvat unei biblioteci. În acest fel, OTP Bank România aduce campania socială „Dreptul de a Citi” și în județul Suceava. Susținătorii campaniei au la dispoziție peste 120 de puncte de colectare, unde pot dona cărți pentru elevii claselor I-VIII. Punctul de colectare din Suceava este la sucursala OTP Bank România, strada Tipografiei nr. 1. „Cărțile au avut un rol important în formarea noastră ca adulți. Ele au fost cele care ne-au ajutat să culegem valori fundamentale și să creștem frumos. Așadar, ne-am dedicat unei cauze care are efecte pe termen lung și de ale cărei efecte vom fi mândri peste ani: accesul la lectură. Avem convingerea că împreună cu cei care susțin demersul nostru, vom contribui la formarea unei lumi mai frumoase”, a declarat Mitrucă Pușcașu, director regional OTP Bank România.
Programul are ca principal obiectiv dotarea școlilor generale defavorizate din mediul rural, cu peste 10.000 de cărți. Inițiativa socială a OTP Bank România este sprijinită de Ministerului Educației și Cercetării, instituție implicată în selecția școlilor generale din toată țara, participante la program. OTP Bank România donează direct școlilor defavorizate colecții de cărți adresate elevilor din clasele I-VIII și mobilierul necesar stocării acestora, iar cea de-a doua componentă a campaniei presupune colectarea de cărți, în toate unitățile băncii și în Librăriile Humanitas, partenere în acest proiect. OTP Bank România îi invită pe toți cei care susțin această cauză, să le ofere copiilor din zonele defavorizate șansa de a descoperi poveștile copilăriei, donând volume de carte, la locațiile special amenajate.
„Dreptul de a citi”
500 de volume de carte pentru școala din Poiana Mărului
