Finanțare

500 de milioane de lei pentru festivitățile din 9 mai, de la Suceava

Primăria Suceava va aloca aproximativ 50.000 de lei (500 de milioane de lei vechi) pentru organizarea festivităților prilejuite de dubla sărbătoare din 9 mai. Potrivit primarului Ion Lungu, această sumă reprezintă o primă estimare a costurilor necesare sărbătoririi Zilei Europei și a marcării a 550 de ani de la înscăunarea lui Ștefan cel Mare. Municipalitatea speră ca această sumă să fie completată cu contribuții ale eventualilor sponsori dispuși să finanțeze activitățile cultural-artistice care se vor organiza în 9 mai la Suceava.
„Sper să fie un eveniment reușit și cu implicarea tinerilor din Suceava, a unor trupe de muzică ușoară și populară. Vom încerca să apărăm și valorile și tradițiile noastre, dar și să marcăm intrarea în Uniunea Europeană”, a declarat primarul Ion Lungu.
În ziua de 9 mai, pe esplanada Casei Culturii, vor fi organizate concerte în aer liber, fiind posibilă și amplasarea de terase sezoniere în zona centrală a orașului. Pentru ca aceste terase să poată fi amplasate este nevoie însă de aprobarea Consiliului Local care a respins, în martie, proiectul inițiat de primarul Sucevei, precum și regulamentul pentru amplasarea teraselor sezoniere în municipiu. În ședința din 26 aprilie, proiectul pentru amplasarea teraselor va fi supus din nou aprobării Consiliului Local.

Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Peste 1,3 milioane de dolari, în cinci zile, bani strânși pentru Andreea Aniţa din Fălticeni. Mai este nevoie de un milion de dolari!

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au lansat cea mai mare campanie umanitară din țară: 2,3 milioane de dolari pentru o tânără din Fălticeni bolnavă de cancer

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști