Furt

500 de metri de cablu de aluminiu, furați de pe stâlpi



Polițiștii din Siminicea încearcă să dea de urmele indivizilor care au furat mai bine de jumătate de kilometru de cablu de aluminiu de pe stâlpii de pe raza localității. Valoarea cablului furat este de aproximativ 200 de milioane de lei. Totul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți (13/14) februarie, atunci când persoane necunoscute au sustras, din rețeaua electrică dezafectată care deservea Stația de clorinare a apei din comuna Siminicea, cablul de aluminiu de pe șapte stâlpi. Hoții au tăiat nu mai puțin de 540 de metri de cablu, pe care, au stabilit polițiștii, l-au transportat mai apoi cu ajutorul unei căruțe. Oamenii legii au deja un cerc de suspecți, format din mai multe persoane de etnie rromă din comună, precum și din localitățile învecinate. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „s-au dispus măsuri pentru prinderea autorilor și recuperarea prejudiciului”.



Recomandări