La început de an școlar

478 de norme didactice în deficit, în școlile din județ



Noul an școlar va debuta în județul Suceava cu 478 de norme didactice în deficit. Astfel, din cele aproape 500 de norme didactice deficitare în județ, 218 sunt pentru învățământul primar (clasa pregătitoare), 110 norme sunt pentru organizarea orelor de educație fizică în învățământul primar, 50 de norme pentru funcționarea claselor a X-a de învățământ profesional și 100 de norme pentru învățământul liceal, în cazul acestuia înregistrându-se o creștere cu 60 de clase față de anul școlar anterior.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a derulat încă din luna martie a acestui an două etape de încadrare cu personal didactic, și anume transferarea personalului didactic titular al sistemului național de învățământ disponibilizat, prin restrângere de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare (106 cereri soluționate, din 154 înregistrate) și prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată, pentru cadrele didactice angajate prin suplinire calificată în anul școlar 2011-2012, în baza rezultatelor obținute la examenul de titularizare în iulie 2010 și/sau iulie 2011.
În urma desfășurării acestor etape, a fost reactualizată lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate pentru concursul de titularizare din luna august, rezultând un număr de 172 de posturi/catedre vacante cu viabilitate de cel puțin patru ani, pentru angajare cu contract pe perioadă nedeterminată, și 426 de posturi didactice/catedre cu viabilitate mai mică de patru ani, dintre care 340 vacante (210 complete și 130 incomplete), respectiv 86 de posturi rezervate (80 complete și șase incomplete).
IȘJ preconizează că situația se va soluționa în câteva zile
A urmat apoi examenul de titularizare și încadrarea cu personal didactic în cadrul etapelor de repartizare a candidaților care au participat la acest concurs. Și această etapă s-a desfășurat prin două proceduri, angajarea pe perioadă nedeterminată prin repartizarea pe posturi didactice/catedre cu viabilitate de cel puțin patru ani, în ordine descrescătoare a mediei de concurs a 113 candidați care au obținut note de cel puțin 7, și angajarea pe perioadă determinată prin repartizarea pe posturi cu viabilitate mai mică de patru ani a 173 de candidați, care au obținut note de cel puțin 5.
După aceste etape de repartizare au rămas neocupate 448 de posturi didactice/fracțiuni de catedre, dintre care 19 fracțiuni de catedră vor fi ocupate de cadre didactice titulare ale sistemului, în scopul completării normei didactice, iar restul de 429 de posturi/fracțiuni de catedră se vor repartiza în ședințele publice prin următoarele mișcări de personal, care se vor desfășura în ședințe publice organizate la nivelul județului.
Conducerea IȘJ Suceava preconizează că situația încadrării cu personal didactic în județ va fi soluționată până pe 5 septembrie, luând în considerare și posibilitatea acordării și după data de 1 septembrie, a posturilor rămase neocupate, precum și a fracțiunilor de catedră, la plata cu ora, titularilor sistemului național de învățământ, cadrelor didactice pensionate, precum și specialiștilor consacrați în domeniul de specialitate al curriculei școlare sau personalului angajat în alte domenii de activitate.