Puterea exemplului

450 de voluntari au împădurit peste 40 de hectare de teren, la Adâncata

Tinerii voluntari au plantat o pădure pe 40 de hectare de teren
Tinerii voluntari au plantat o pădure pe 40 de hectare de teren

În câțiva ani, la marginea Sucevei va apărea o nouă pădure. Una de goruni și stejari, plantată într-o singură zi, de sute de voluntari, care au venit din întreg județul, pentru a lăsa în urma lor ceva care să dureze, ceva care să ne ajute pe toți să avem un aer mai curat, să avem păduri în care să ne plimbăm și care să le rămână urmașilor noștri.
Pentru ca cele 40 de hectare de teren arid, de la marginea comunei Adâncata, pe imașul din Fetești, să redevină pădure, a fost nevoie de mobilizarea a sute de oameni, de implicarea a numeroase firme și instituții, efortul lor conjugat producând o minune – o pădure plantată într-o singură zi.
Sâmbătă, de la primele ore ale dimineții, voluntarii s-au și apucat de treabă.
Cei mai voinici săpau gropile, ceilalți cărau ghindele și le așezau în gropile săpate la intervale regulate, după care le astupau cu pământ și le fixau în țărână, cu piciorul.
De la depărtare, semănau cu o colonie de furnicuțe, mereu în mișcare, mereu agitate.
Numai că acestea nu adunau nimic pentru ele, ci dăruiau pământului semințele din care în 4-5 ani va fi vizibilă o tânără pădure de stejari și goruni.
„De astăzi, ne unește o pădure”, a spus una dintre participantele acțiunii de voluntariat, probabil cea mai mare de până acum, din ultimii zece ani.
Campania de reîmpădurire de la Adâncata nu ar fi fost posibilă fără ajutorul dat de către Direcția Silvică Suceava, pe mai multe planuri, de la identificarea unor suprafețe care să fie împădurite, la munca de convingerea a zeci de proprietari de teren să își dea acceptul și să se implice efectiv în realizarea acțiunii, de la punerea la dispoziție a materialului săditor la cea de asistență tehnică de specialitate, pentru realizarea amenajamentelor silvice, dar și pentru munca afectivă din teren.
Silvicultorii suceveni au fost cei care au acționat ca un liant între părțile implicate, ocupându-se de coordonarea acțiunii, care a ieșit ca la carte, având în același timp și responsabilitatea reușitei acestei împăduriri, care va necesita o mulțime de lucrări ulterioare, de la cele de îndepărtare a mistreților, la intervențiile necesare pentru obținerea unei păduri sănătoase și viguroase.
4.000 de kilograme de ghindă și mii de puieți de arbori
Acțiunea de împădurire a fost pregătită din timp. Pentru a împăduri cele 40 de hectare de teren au fost necesare nu mai puțin de 4.000 de kilograme de ghindă de stejar și gorun, care a fost strânsă din timp, de proprietarii terenurilor, din locurile indicate de silvicultori. Operațiunea a continuat la sediul Ocolului Silvic Adâncata, unde imensa cantitate de ghinde a fost selectată, pentru a fi plantate doar cele care garantau reușita culturii.
„Toate ghindele au fost puse în coșărci de nuiele și scufundate în apă, iar tot ce se ridica la suprafață a fost îndepărtat, fiind păstrate doar cele care au puterea de a încolți”, a explicat șeful OS Dolhasca, Gelu Puiu, principalul procedeu de selectare a materialului săditor.
Pe lângă cele 4 tone de ghindă au fost pregătiți și câteva mii de puieți de arbori, tot din specii foioase, pentru a fi plantați în zonele afectate mai puternic de eroziunea solului.
„Din păcate, proprietarii acestor terenuri au pierdut 20 de ani, timpul scurs de la defrișarea fostelor păduri. Dacă ar fi plantat atunci, acum pădurile ar fi fost deja crescute. Dar e bine că au înțeles în cele din urmă că trebuie plantat la loc ceea ce s-a tăiat în acea perioadă în care legislația deficitară a permis numeroase abuzuri”, a adăugat Gelu Puiu.
Pe cele 40 de hectare de teren arid plantate sâmbătă a existat pădure până în anii 1994-1995, când, după retrocedarea către vechii proprietari, a fost defrișată în totalitate. Acum, proprietarii au fost cei care le-au arat, cu sprijinul primăriilor Adâncata și Hânțești, timp de o săptămână tractoarele răscolind pământul tare ca piatra.
Sute de voluntari au răspuns apelului „Hai la înverzit!”
Sutele de oameni care au răspuns apelului „Hai la înverzit!” alcătuiau o diversitate curioasă, dar, în mod surprinzător, armonioasă.
O parte din ei au aflat de acțiune de la cunoștințe, alții de pe Facebook și din presă, unii au venit cu clasa, în mod surprinzător, în unele cazuri, elevii fiind cei care i-au mobilizat și pe profesori, alții au venit cu familia – părinți și copii mici de-o șchioapă, iubitul cu iubita etc.
„E uimitor ce se petrece aici. Nu credeam să văd așa ceva. Am 28 de ani de silvicultură și mă doare sufletul de fiecare dată când oamenii ne condamnă pe noi că se defrișează pădurile. Nu fac diferența între pădurea retrocedată și cea a statului. Uite pădurea statului alături, e în picioare, aici, e pustiu de 20 de ani”, spune șeful de district Mihai Achihaie, care se agită în toate direcțiile, împărțind ghinda din sacii aduși cu căruțele oamenilor din sat, distribuind ustensile voluntarilor și apoi arătându-le cum să planteze corect.
De altfel, întreg personalul Ocolului Silvic Adâncata a fost mobilizat la acțiune, oferind suportul tehnic pentru realizarea lucrărilor de împăduriri.
Asociația Ghizilor din Bucovina, care a avut inițiativa acestei acțiuni, a mobilizat peste 200 de voluntari, cea mai mare parte fiind elevi.
Astfel, la acțiunea de reîmpădurire au participat elevi și profesori ai școlilor gimnaziale Nr. 1, Nr. 4 și „Ion Creangă” Suceava, elevi ai claselor V-VIII de la Colegiul „Ștefan cel Mare” Suceava, precum și elevi ai Școlii Ilișești.
Alături de Asociația Ghizilor din Bucovina au fost și o serie de firme care au contribuit cu mâncare, apă, mănuși de lucru, tricouri și promovare: Edelweiss Shop, Natura Pro Rarău, Iris Alt-studio, Shatter, Rocast, Aqua Carpatica și Carrefour.
De mare ajutor a fost și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, care a fost prezentă la acțiune cu peste 100 de voluntari, cei mai mulți fiind studenți și masteranzi ai Facultății de Silvicultură. Primăria Adâncata s-a implicat în acțiune atât cu 30 de voluntari, cât și cu sprijin logistic.
Au fost și firme, dintre cele care colaborează cu Direcția Silvică Suceava, care s-au oferit să ajute, cu oameni și cu materiale, așa cum au fost și oameni din sat, care, auzind că se împădurește, au venit să ajute.
„Aici a fost pădure dintotdeauna, oamenii vor să vadă iar pădure, nu terenuri aride”, a spus Dorin Strugaru, șeful Biroului Regenerarea Pădurilor din cadrul Direcției Silvice Suceava, care a verificat în teren corectitudinea lucrărilor efectuate de voluntari.
„Puterea exemplului ne poate salva pădurile și sunt convinsă că de la an la an vor participa tot mai mulți tineri la astfel de acțiuni”, consideră Cristina Iacob, care, alături de Nicoleta Loghin (reprezentantele Asociației Ghizilor din Bucovina), au fost sufletul acțiunii de împădurire, pe care au inițiat-o în parteneriat cu Direcția Silvică Suceava, directorul instituției, Sorin Ciobanu, punându-le la dispoziție toate resursele necesare pentru o acțiune de o asemenea amploare.
Grație pregătirilor făcute din timp, cei 450 de voluntari au reușit performanța de a împăduri 40 de hectare de teren în mai puțin de jumătate de zi.
„Ca proprietar, nu reușeam să fac așa ceva. Acum o să vin mereu să văd cum crește pădurea”, a mărturisit unul dintre participanți, care deține un hectar de teren din suprafața reîmpădurită.
La finele acțiunii, după ce voluntarii au fost ospătați de către cei de la Direcția Silvică cu tochitură cu mămăliguță și brânză, gătite acolo, pe câmp, la ceaun, mulți dintre ei au mai rămas să se relaxeze în natură, bucurându-se de o zi minunată de toamnă.

4000 de kilograme de ghinda au fost plantate sambata, de catre cei 450 de voluntari
4000 de kilograme de ghinda au fost plantate sambata, de catre cei 450 de voluntari
Șeful OS Adâncata, Gelu Puiu, alături de Nicoleta Loghin și Cristina Iacob, reprezentantele Asociației Ghizilor din Bucovina
Șeful OS Adâncata, Gelu Puiu, alături de Nicoleta Loghin și Cristina Iacob, reprezentantele Asociației Ghizilor din Bucovina
Voluntari care au raspuns apelului Hai la inverzit!

Tinerii voluntari au plantat o padure pe 40 de hectare de teren

O noua padure va aparea pe terenurile defrisate de la Adancata
O noua padure va aparea pe terenurile defrisate de la Adancata
Este o minune ceea ce se intampla azi aici - au spus cei care au participat la renasterea padurii pe terenurile defrisate
Este o minune ceea ce se intampla azi aici - au spus cei care au participat la renasterea padurii pe terenurile defrisate
4000 de kilograme de ghinda au fost plantate sambata, de catre cei 450 de voluntari
4000 de kilograme de ghinda au fost plantate sambata, de catre cei 450 de voluntari
4000 de kilograme de ghinda au fost plantate sambata, de catre cei 450 de voluntari
4000 de kilograme de ghinda au fost plantate sambata, de catre cei 450 de voluntari
4000 de kilograme de ghindă au fost plantate sâmbătă, de către cei 450 de voluntari
4000 de kilograme de ghindă au fost plantate sâmbătă, de către cei 450 de voluntari
Tinerii voluntari au plantat o pădure pe 40 de hectare de teren
Tinerii voluntari au plantat o pădure pe 40 de hectare de teren

Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)

Angajații din primăriile sucevene reclamă că prin măsurile luate Guvernul creează haos și dorește distrugerea administrațiilor locale

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi
Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi