450 de suceveni fac naveta de două, trei ori pe săptămână spre centrele de dializă din județ. Aparent sunt oameni normali, cu povești obișnuite de viață, dar pe care un destin crud i-a legat pentru totdeauna de aparatul de filtrat sângele. Ei sunt oamenii cu insuficiență renală, care nu ar putea trăi dacă nu ar fi conectați la rinichiul artificial. Pentru 160 dintre ei speranța vine de la centrul de dializă Fresenius NephroCare de lângă Spitalul Județean de Urgență și de la medicul nefrolog Mihai Ardeleanu, care coordonează activitatea acestei unități.
Dorina Buliga, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Suceava, este una dintre persoanele care își prelungesc viața puțin câte puțin, cu fiecare ședință de dializă. Cu rinichii compromiși de 20 de ani, este „veterana” acestui tratament indispensabil. S-a îmbolnăvit în copilărie, când avea doar 3 ani și jumătate. „Totul a pornit de la o amigdalită cu streptococ”, rememorează femeia momentul care avea să-i pecetluiască definitiv soarta. Pentru ea, dializa a devenit o necesitate dramatică în 1993, când s-a declanșat insuficiența renală. Avea doar 26 de ani, iar de atunci viața i s-a schimbat complet. A devenit abonata centrului de dializă din Iași, pentru că la acea vreme procedura nu era disponibilă și la Suceava. Mergea acolo de două ori pe săptămână. Pleca dimineața, la ora 9.00, și se întorcea acasă după 12 ore petrecute într-un mediu ostil, departe de cei dragi.
Stă de 20 de ani cu ace înfipte în piele, pentru ca prin „venele” de plastic sângele să-i poată fi curățat
S-a chinuit așa până în 1994, când s-a ivit ocazia de a-și filtra sângele chiar la ea în oraș. În 1995 i s-a oferit și șansa unui transplant renal. L-a făcut la Cluj, însă bucuria de a găsi un rinichi compatibil nu a durat mult. Propriul organism a trădat-o din nou, după numai un an în care a stat departe de aparatul care îi curăța sângele de toxine. Și-a impus, însă, o mentalitate de învingător și a învățat să trăiască cu suferința. Între timp a ajuns să facă dializă de trei ori pe săptămână, lunea, miercurea și vinerea, câte patru ore, de la 6 la 10 dimineața. În ciuda unei vieți restrictive, obositoare și dureroase, nu se plânge. „Pentru mine e ca un serviciu”, mărturisește Dorina Buliga. Un „serviciu”, care în cei 20 de ani a obligat-o să parcurgă mii de kilometri până la centrul de dializă și înapoi și să stea mii de ore conectată la rinichiul artificial, cu mii de ace înfipte în tot acest timp în piele, pentru ca prin „venele” de plastic sângele să-i poată fi curățat de toxine.
„Au fost vremuri când făceam ședințe incomplete, ca să ne poată veni rândul la toți”
Ovidiu Nencu are 42 de ani și este din Zvoriștea. A fost diagnosticat cu insuficiență renală în decembrie 2000. A primit această lecție dură de viață cu stoicism, hotărât să meargă mai departe. Din 2010, de când s-a deschis Centrul de dializă Fresenius NephroCare Suceava, acesta i-a devenit a doua casă, iar personalul de aici, a doua familie. De trei ori pe săptămână se trezește la ora 4.00, iar puțin mai târziu se urcă într-o mașină modernă, care îl duce la dializă.
Îi place cum este tratat și aproape că a uitat vremurile în care era transportat cu o ambulanță rece, neîncăpătoare, înghesuiți ca sardelele, câte doi, trei pe-o targă, la un centru în care trebuia să vii cu cearșafurile curate de-acasă, iar aparatele se stricau frecvent, prelungind perioada de așteptare pentru dializă: „De multe ori am făcut dializă și noaptea. Sau făceam ședințe incomplete, ca să ne poată veni rândul la toți. Ori terminam mai devreme, dar dormeam în spital, fiindcă nu era Salvare care să ne ducă acasă. Acum, avem de toate – curățenie, căldură, medicație, hrană gustoasă și televizor, dar și un personal extrem de amabil”.
La 35 de ani și-a luat gândul de la o carieră în comerț și s-a pensionat pe caz de boală
Liliana Marfiuc, de 46 de ani, din Zamostea, este și ea dependentă de aparatul de dializă. Din 2005, un echipament medical îi înlocuiește rinichii, îndeplinind funcția lor: îi scoate sângele bolnav din vene cu ajutorul unui filtru și îl curăță de toxine. În lupta pentru supraviețuire a învățat că optimismul este cel mai bun aliat.
La vârsta de 35 de ani și-a luat gândul de la o carieră în comerț și s-a pensionat pe caz de boală. Pe lângă meserie a trebuit să renunțe și la visul de a călători prin lume. „A fost greu, aproape un șoc, când m-am îmbolnăvit brusc. Ca orice om clachezi, dar trebuie să-ți revii. Psihicul e cel mai important”, crede femeia.
A început cu ședințe de dializă de două ori pe săptămână, însă după patru ani a ajuns la trei. Înconjurată de prieteni și familie a reușit să creeze pentru ea și pentru cei dragi o oarecare stare de normalitate. Vrea și chiar reușește să uite că își ia doza de viață cu porția, de la un rinichi artificial.
Transplantul renal, un „dar” rar, pentru doar 46 de bolnavi din județ
În mod normal, dializa ar trebui să fie o etapă intermediară până la transplantul renal. Până acum, în județul nostru, doar 46 de bolnavi au reușit să-și înlocuiască rinichii, arată evidențele Casei de Asigurări de Sănătate Suceava. Restul sunt pe lista de așteptare sau merg cuminți spre centrele de dializă. Dr. Mihai Ardeleanu spune că majoritatea celor care ajung să fie dependenți de această terapie sunt oameni care nu au știut că au probleme cu rinichii. Și asta deoarece insuficiența renală este o boală care nu se manifestă clinic. De aceea, un control regulat la internist sau nefrolog este absolut necesar.
O ședință de dializă la un centru de specialitate costă 100 de euro, însă bolnavii nu plătesc nimic. Toți banii cheltuiți cu ei se decontează de stat printr-un program național de sănătate. Așa se întâmplă din 2003, de când și condițiile asigurate pacienților dializați s-au îmbunătățit simțitor. Până atunci, povestea era cu totul alta, după cum mărturisește dr. Mihai Ardeleanu: „Activitatea de dializă a început în urmă cu 20 de ani. În noiembrie 1994 aveam primii șase bolnavi din Suceava, care făceau dializă la Iași. Eram un colectiv tânăr, abia închegat, care lucram cu câteva aparate primite din ajutoare, într-un spațiu închiriat de la Spitalul Județean. După o lună și jumătate de activitate, numărul bolnavilor a ajuns la 18. Cu timpul, a crescut foarte mult interesul pentru depistarea bolii renale și tratarea ei, iar pacienții au fost tot mai mulți. Din 2003, lucrurile au intrat pe un făgaș normal. A apărut cadrul legal și de atunci n-au mai fost opreliști. S-a achiziționat aparatură, medicamente și tot ce era necesar”.
La Centrul Fresenius NephroCare, 160 de suceveni se tratează la standarde europene
Dializa este indicată pacienților cu insuficiență renală cronică. Boala apare atunci când rinichii nu mai funcționează la parametrii optimi, iar toxinele se acumulează în organism. Dializa este cea care le îndepărtează, curățând sângele. La Centrul Fresenius NephroCare, 160 de suceveni se tratează la standarde europene. Au la dispoziție o clădire modernă, extinsă pe 2.000 de metri pătrați și dotată cu aparatură de ultimă generație. 50 de angajați se îngrijesc de nevoile lor zilnice. Lunar, bolnavii au parte de un set gratuit de analize, pe lângă toate celelalte facilități. Dacă simt că boala îi copleșește, psihologul centrului, Mădălina Antonesei, este acolo pentru a-i încuraja. Asistenta-șefă Ioana Mercorie le este și ea mereu alături. La fel și cei patru medici – Silvia Lungu, Roxana Asiminei, Ana Maria Dominte și Mihai Ardeleanu, coordonatorul întregii activități.
„România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește calitatea actului de dializă. La noi se practică o dializă de vârf, cu respectarea tuturor parametrilor. Suntem supravegheați de centrele de dializă din Germania, iar dacă am face ceva care contravine normelor, am fi imediat atenționați”, a concluzionat managerul centrului de dializă Fresenius NephroCare Suceava.
