Majoritatea pacienților care au avut nevoie de îngrijiri paliative în nou înființata secție de profil a Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au fost oameni tineri, cu o medie de vârstă de 45 de ani. Cel mai tânăr pacient a fost în vârstă de 28 de ani, victima unui accident rutier, transferat din secția Neurochirurgie. Tânărul a fost hrănit, i s-au tratat escarele de pe corp și luni a fost externat cu starea îmbunătățită și staționară.
Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat, ieri, că în secția care a devenit funcțională în urmă cu patru săptămâni, la 1 martie a.c., au primit servicii paliative, până ieri, 39 de pacienți ai spitalului.
Dintre aceștia, 26 aveau diagnostice de cancer. Rîmbu a arătat că 17 pacienți au fost transferați din secția de Oncologie, patru de la Gastroenterologie, unul de la Chirurgie Toracică, doi de la Neurochirurgie, trei de la Pneumoftiziologie, doi din secția Nefrologie, un pacient cu demență, caz social, de la Psihiatrie, doi de la ORL, doi de la Boli Infecțioase, dintre care unul prin ATI, un pacient a fost transferat din secția de Medicină Internă, doi de la Neurologie și câte un pacient din secțiile de Geriatrie și Cardiologie. Pentru pacientul transferat de la Psihiatrie spitalul se străduiește să îi găsească un loc într-un centru de îngrijiri.
Managerul a spus că nouă dintre pacienți au sfârșit în secție, cu supraveghere medicală și asistență religioasă, la dorința familiei, iar 11 au fost externați în stare staționară. Ieri, erau ocupate 20 din cele 25 de paturi de la Îngrijiri Paliative, iar cinci pacienți din spital aveau „programări în așteptare”.
Vasile Rîmbu a subliniat că, atunci când îngrijirile curative nu mai dau rezultate, este nevoie de îngrijiri paliative „pentru a asigura creșterea calității vieții, atât a pacientului aflat în dificultate, cât și a familiei acestuia”. În ceea ce privește cheltuielile pentru funcționarea secției și pentru asigurarea serviciilor de îngrijiri paliative, managerul a precizat că acestea sunt suportate de spital, până la încheierea noului contract de furnizare de servicii medicale cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Cine poate beneficia de îngrijiri paliative
La momentul inaugurării secției de Îngrijiri paliative la spitalul din Suceava, în legislația existentă nici măcar nu era prevăzută posibilitatea ca spitalele de urgență să ofere astfel de servicii în cadrul unei secții. Ordinul Ministrului Sănătății nr. 253/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare, funcționare și autorizare a serviciilor de îngrijiri paliative a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 5 martie 2018.
În regulament sunt prevăzute categoriile de pacienți care pot beneficia de îngrijiri paliative: pacienții de toate vârstele, adulți sau copii cu boli cronice progresive, cu suferință generată de simptome necontrolate și/sau probleme psiho-emoționale și/sau sociale și/sau spirituale și/sau grad ridicat de dependență, precum și familiile acestora, pe toată perioada de îngrijire, inclusiv în perioada de doliu.
Potrivit aceluiași regulament, pacienții adulți care pot beneficia de îngrijiri paliative specializate sunt pacienții cu boli oncologice, cu boli cardiovasculare, pacienții cu scleroză laterală amiotrofică, dacă prezintă progresie rapidă a bolii în ultimele 12 luni, pacienții cu demență în ultimul stadiu, pacienții cu scleroză multiplă, dacă prezintă handicap nutrițional critic, pacienții cu Boala Parkinson, dacă prezintă handicap nutrițional critic, pacienții cu boli pulmonare, pacienții cu accident vascular cerebral și comă.
Beneficiari de îngrijiri paliative sunt și copiii cu boli care fac improbabilă supraviețuirea până la vârsta de adult.
Menționăm că fiica unuia dintre pacienți, stabilită de mulți ani în străinătate, declara, recent, că a fost extrem de plăcut surprinsă de dotarea, calitatea serviciilor și a atitudinii personalului, având numai cuvinte de laudă la adresa acestei secții.
Reamintim că valoarea totală a investiției în secția de Îngrijiri paliative a fost de 1,25 de milioane de euro.