Ceas aniversar la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prilejuit de trecerea celor 45 de ani de la înființarea primei instituții de învățământ superior din județ. La sărbătorirea a aproape jumătate de secol de carte pe băncile fostului Institut Pedagogic, actuala Universitate „Ștefan cel Mare”, foști și actuali profesori și studenți, oameni de cultură, personalități marcante, cu toții și-au dat întâlnire zilele acestea la Suceava.
Universitatea „Ștefan cel Mare” a îmbrăcat haina de sărbătoare și pe parcursul a două zile, pe 13 și pe 14 iunie, va marca, prin diverse activități culturale, împlinirea celor 45 de ani de la înființare.
Al doilea rector al universității va fi prezent la zilele aniversare În prima zi aniversară, pe 13 iunie, sunt așteptați la Universitatea „Ștefan cel Mare” academicianul Constantin Corduneanu, al doilea rector al Institutului de Învățământ Superior Suceava, ministrul educației, Cristian Adomniței, academicianul Eugen Simion, academicianul Cristian Hera, președintele Consiliului Național al rectorilor, Ecaterina Andronescu, actuala conducere a universității, reprezentată prin rectorul Adrian Graur și prorectorii Sanda Maria Ardeleanu și Aurel Burciu, reprezentanți ai autorităților județene și locale, reprezentanți ai organizațiilor studențești, cadre didactice și studenți ai universității.
Deschiderea oficială a aniversării va avea loc vineri, începând cu orele 11:00, la Auditorium „Joseph Schmidt”. După deschiderea oficială, oaspeții universității vor participa la inaugurarea Corpului E al instituției de învățământ superior. Manifestările vor continua cu înmânarea medaliei jubiliare și a diplomei aniversare a universității, cu expoziții de carte și vernisaje de pictură.
În cea de-a doua zi aniversară, toți oaspeții universității vor face un tur al mănăstirilor din Bucovina. Ziua se va încheia cu un concert în Auditorium „Joseph Schmidt” și cu un cocktail.
Două facultăți în primul an de funcționare A pornit pe la începuturile anilor `60 cu „o mână” de profesori și 127 de studenți care studiau fie filologie, fie matematică-fizică. Este vorba despre actuala Universitate „Ștefan cel Mare”, fostul Institut Pedagogic de trei ani, înființat în anul 1963, și care la patru decenii și jumătate de la înființare, numără aproximativ 14 mii de studenți și peste 300 de cadre didactice.
Istoria învățământului superior din județ a început să se scrie pe 1 octombrie 1963, când la Suceava a luat ființă Institutul Pedagogic de trei ani cu cele două facultăți, filologie și matematică-fizică, sub „cârma” rectorului Constantin Ciopraga. La acea vreme, instituția de învățământ superior nu dispunea de un colectiv didactic anume selectat, nici de spații de învățământ necesare pentru desfășurarea tuturor activităților.
22 de profesori titulari și 15 cadre didactice venite prin transfer de la Institutul Regional Școlar predau celor 127 de studenți, iar cursurile s-au făcut în clădirea actuală a Colegiului Național „Petru Rareș” din Suceava, până în anul 1970, când Institutul Pedagogic s-a mutat în clădirea în care funcționează și astăzi Universitatea „Ștefan cel Mare” (Corpul A).
Specializări noi Chiar din al doilea an de viață al Institutului Pedagogic, numărul studenților începe să crească datorită înființării unor specializări noi, precum Istorie, Geografie, Sport și Litere. Astfel, la sfârșitul anului 1964, 305 studenți învățau la Suceava, iar trei ani mai târziu numărul acestora a ajuns la 500 de studenți.
Anul 1968 vine cu modificări în ceea ce privește școlarizarea studenților, iar numărul anilor de studiu crește de la trei la patru ani.
Odată cu această modificare, la Suceava apar și primele specializări tehnice, precum Industrie Alimentară, Inginerie Electrică și Inginerie Mecanică. Numărul studenților se dublează, iar în anul 1970 la Suceava studiau aproximativ 1000 de studenți, unii dintre ei veniți și din județele vecine.
Anul 1984 aduce o nouă modificare, iar Institutul Pedagogic își schimbă denumirea și devine Institutul de Învățământ Superior. Aceasta este perioada când la Suceava vin să studieze și cetățeni străini, cei mai mulți din Guyana, dar și din Ecuador, Israel, Iran și Germania (RFG).
Aproape de faliment în anul 1989, învățământul superior sucevean renaște un an mai târziu Perioada cuprinsă între anii 1985-1989 este una grea pentru Institutul de Învățământ Superior din Suceava, instituția de învățământ ajungând în pragul „falimentului” din cauza unor decizii administrative și funcționând aproape ca o filială a Institutului Politehnic din Iași.
Anul 1990 marchează practic renașterea învățământului superior din Suceava, când totul este luat de la zero, se înființează noi facultăți și noi specializări, iar numărul profesorilor și al studenților începe să crească semnificativ de la un an la altul.
Noul început al vieții studențești din Suceava debutează cu un marș al profesorilor și studenților suceveni, care la începutul anului 1990 scandează în fața Guvernului și cer înființarea Universității „Ștefan cel Mare”.
Universitatea „Ștefan cel Mare” Pe 7 martie 1990, printr-o Hotărâre de Guvern, institutul de Învățământ Superior din Suceava devine Universitatea „Ștefan cel Mare”, aflată în subordinea Ministerului Învățământului.
Universitatea număra la acea dată 1500 de studenți și 110 profesori și urma să aibă două facultăți, Inginerie și Litere și Științe, cu specializări tehnice precum Mecatronică și Mecanică, dar și cu alte profiluri precum Litere, Genetică și chiar Teologie.
În această perioadă se înființează și Facultate de Silvicultură și se duc tratative pentru înființarea unei facultăți de medicină, tratative care nu se materializează însă.
Un destin asemănător cu cel al Păsării Phoenix, așa descrie rectorul Adrian Graur „viața” învățământului superior din Suceava. Născută din propria cenușă, la fel ca Pasărea Phoenix, viața universitară din Suceava după anul 1990 a însemnat, potrivit lui Adrian Graur, „consolidare academică, diversificare didactică și științifică și afirmare pe plan intern și internațional”.
Medalii de aur și de argint în domeniul invențiilor Anii care au urmat au fost ani de creștere și dezvoltare a universității, din punct de vedere al numărului de studenți și cadre didactice, dar și din punctul de vedere al ofertelor de școlarizare și al bazei materiale. De la începuturi și până în prezent, numărul studenților suceveni a crescut de peste 10 ori, iar cel al cadrelor didactice a crescut de aproape 14 ori.
În momentul de față, Universitatea „Ștefan cel Mare” oferă 48 de programe de studii la nivel de licență, 25 dintre ele acreditate și 23 autorizate provizoriu, 10 programe de studii la distanță autorizate și 39 de programe de masterat și opt programe de doctorat.
În Universitatea Suceava mai funcționează șase centre de cercetare recunoscute de către Centrul Național al Cercetării, iar în ultimii patru ani, cercetătorii suceveni au obținut șase medalii de aur și șapte medalii de argint în domeniul invențiilor.
Eforturile profesorilor universitari din Suceava de a oferi un învățământ superior performant nu au rămas fără răsplată.
„Eforturile ne-au fost răsplătite în anul 2007, când în urma evaluării celor 41 de universități cu structură similară din România, Universitatea Suceava s-a situat pe locul 11, după venitul din cercetare pe cadru didactic, și pe locul 9, după venitul din proiecte pe cadru didactic și cercetător”, a declarat rectorul Universității „Ștefan cel Mare”, Adrian Graur.
„Universitatea noastră poartă numele voievodului Ștefan cel Mare, pentru a aduce un omagiu spiritului uman pus în slujba progresului, dar și pentru a-și justifica dorința și capacitatea de a contribui la dezvoltarea socială, culturală și economică a Bucovinei”, a mai ținut să precizeze rectorul Adrian Graur.






