Nu mai puțin de 4.300 de lei au fost furați dintr-un restaurant din municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe geamul de la toaletă.
Potrivit poliției, furtul a fost sesizat vineri de administratorul localului, care a declarat că fapta s-a petrecut în noaptea precedentă.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că hoții au intrat în restaurant prin spargerea geamului de la toaletă.
Banii, care proveneau din încasările din ziua precedentă, se aflau într-o cutie și au fost lăsați de administrator în local pentru a plăti a doua zi facturile.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.