Dotări

41 de autospeciale neinscripționate pentru IPJ Suceava

41 de astfel de autoturisme au ajuns zilele trecute la IPJ Suceava
41 de astfel de autoturisme au ajuns zilele trecute la IPJ Suceava

După cele 20 de autospeciale de poliție primite luna trecută de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, alte 41 au ajuns la sfârșitul acestei săptămâni în județ, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al poliției județene, subcomisarul Ionuț Epureanu.
Diferența dintre primul lot și cel de-al doilea este că cele 41 de mașini noi intrate în parcul auto al IPJ Suceava sunt neinscripționate. „Vor intra în dotarea structurilor operative și neoperative care au dreptul de a utiliza în activitățile specifice desfășurate vehicule neinscripționate”, a explicat subcomisarul Epureanu, arătând că noile dotări s-au făcut prin programul de reînnoire a parcului auto inițiat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratul General al Poliției Române.
Purtătorul de cuvânt al poliției județene a declarat că în prezent, la nivelul județului, toate structurile, inclusiv subunitățile, secțiile și posturile de poliție sunt dotate cu vehicule de serviciu și de intervenție care „corespund normelor de performanță asociate unui serviciu polițienesc de calitate”.
„Prin acest nou efort instituțional sunt satisfăcute nevoile de mobilitate ale polițiștilor și totodată, prin redistribuirea altor autospeciale aflate în dotare, se asigură și modernizarea parcului auto pentru autospecialele de intervenție la evenimente și apeluri 112”, a completat subcomisarul Ionuț Epureanu.
Polițiștii au primit mașini noi, însă fără sirenă și girofar
În privința celor 20 de autoturisme noi Dacia Logan primite luna trecută de IPJ Suceava, într-o ediție anterioară a Monitorului, vă informam că acestea nu sunt dotate cu lămpi și semnale acustice și luminoase. Deși reprezentanții poliției au încercat să dreagă busuiocul, susținând că sunt folosite doar la patrulele de ordine publică, cei de la Sindicatul Național al Agenților de Poliție consideră că a fost gafă uriașă a șefilor Poliției Române, întregul lot de 800 de autospeciale distribuite în toată țara fiind fără rampă cu lumini și sirene.
Și asta pentru că noile autospeciale, chiar și în timpul misiunilor de patrulare, pot fi angrenate într-o urmărire în trafic, iar în condițiile în care nu au sirena și girofarul e greu de imaginat cum se vor putea ține după fugari. La fel, în cazul unei intervenții la 112, se vor mări timpii în care agenții de pe respectivele mașini vor răspunde situațiilor de urgență, neputând să atenționeze șoferii din trafic.
Reprezentanții SNAP au precizat că unii polițiști au preferat să adune bani din surse proprii pentru a-și cumpăra astfel de sisteme de avertizare luminoase.

Recomandări

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora