Distrugere

40 de baloți distruși într-un incendiu, după ce un bărbat a dat foc la vegetația uscată

Trei autospeciale de pompieri au acțioant pentru stingerea incendiului la baloții de paie

Un incendiu pornit sâmbătă după-amiază a distrus 40 de baloți de paie, aparținând unui bărbat de 65 de ani, din municipiul Suceava. Focul aprins la miriștea uscată de pe un teren de la marginea DJ 209C, la intrarea în satul Vornicenii Mici din comuna Moara, s-a extins cu repeziciune și a cuprins o stivă de baloți din paie, aflată la marginea tarlalei agricole, transformându-i în scrum.
Incendiul a fost anunțat la 112 în jurul orei 15.14, la fața locului ajungând în scurt timp pompierii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Moara, care au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea și stingerea incendiului. La sosirea echipajelor ardeau baloții și exista pericolul extinderii focului la vegetația uscată din zonă. Incendiul a fost lichidat după două ore și în urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că incendiul a fost provocat de un bărbat de 49 ani, din municipiul Suceava, care a dat foc în zona miriștii pentru curățarea terenului de vegetația uscată. Pe numele său polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere, întrucât bărbatul a folosit în mod intenționat sursa de aprindere pentru pornirea focului.

Trei autospeciale de pompieri au acțioant pentru stingerea incendiului la baloții de paie
Trei autospeciale de pompieri au acțioant pentru stingerea incendiului la baloții de paie
Trei autospeciale de pompieri au acțioant pentru stingerea incendiului la baloții de paie
Trei autospeciale de pompieri au acțioant pentru stingerea incendiului la baloții de paie

Recomandări

A dat foc casei, iar apoi și-a provocat răni cu cuțitul după ce și-a acuzat de infidelitate soția cu care este în divorț

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură

Un incendiu izbucnit la o mașină s-a propagat și la o anexă și doar intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele