Din cauza poleiului

37 de oameni, în două săptămâni, s-au rănit în urma căderii accidentale pe gheață

Gheața de pe trotuare a făcut noi victime
Gheața de pe trotuare a făcut noi victime

Gheața de pe străzi și trotuare a făcut noi victime. În ultimele două săptămâni, 37 de oameni s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava cu traumatisme provocate de căderi accidentale pe gheață. Majoritatea s-au ales cu lovituri în zona mâinilor și picioarelor, dar s-au înregistrat și traumatisme cranio-cerebrale sau în zona coloanei vertebrale, cum a fost cazul unei tinere în vârstă de 25 de ani, însărcinată în luna a VII-a. Șapte dintre accidentați, printre care o femeie în vârstă de 81 de ani, una în vârstă de 82 de ani și una în vârstă de 85 de ani au avut nevoie de internare în secția Ortopedie-Traumatologie a Spitalului de Urgență. De altfel, 10 dintre victimele căderilor accidentale pe gheață sunt oameni cu vârsta de peste 60 de ani.
De asemenea, cu contuzii la braț, umăr, claviculă sau la buză au ajuns la spital și patru copii, cu vârste de 3, 11, 13 ani și 17 ani.
Medicii recomandă atenție la deplasarea în zone acoperite cu gheață, mai ales persoanelor în vârstă, în cazul cărora traumatismele osoase și musculare pot genera mai multe probleme.

Recomandări

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava

Un bărbat este în stare gravă, după ce autoturismul în care era, scăpat de sub control într-o curbă, s-a lovit de un autotren