Performanță

37 de elevi suceveni au terminat gimnaziul cu media generală 10



Performanță deosebită pentru 37 de elevi suceveni care au absolvit anul acesta cursurile gimnaziale. Aceștia au încheiat anii de gimnaziu cu media 10, ceea ce înseamnă că din clasa a cincea și până în clasa a opta, acești elevi nu au avut niciodată, la nici o materie, medii generale sub zece.
„Recordul” îl dețin Școala Generală nr. 3 din Suceava, Școala Generală nr.1 din Vatra Dornei și Școala Generală nr. 3 din Rădăuți, care au câte patru elevi absolvenți care au terminat în acest an cursurile gimnaziale cu media generală 10.
Urmează apoi Școala generală nr. 5 din Rădăuți, cu trei absolvenți cu media 10, și Școala Bosanci, Școala „Miron Costin”, Suceava și Școala Generală nr. 1 din Suceava, care au câte doi absolvenți cu media 10 pentru toți anii de gimnaziu.
7.967 de elevi au absolvit gimnaziul în acest an
Cu câte un absolvent cu media 10 în toți cei patru ani de gimnaziu sunt Școala Generală nr. 1 din Gura Humorului, Școala „Dimitrie Gusti” din Fundu Moldovei, Grupul Școlar Bivolărie, Școala Generală nr. 1 „Ion Vicoveanu” din Vicovu de Jos, Școala de Arte și Meserii Slatina, Grupul Școlar „Lațcu Vodă” Siret, Școala generală nr. 2 Boroaia, Grupul Școlar „Nicanor Moroșan” Pârtești, Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, Școala Generală nr. 3 Gura Humorului, Școala Generală nr. 3 din Câmpulung Moldovenesc, Școala Generală nr. 2 din fălticeni, Școala Generală nr. 6 din Fălticeni, Școala Volovăț, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Școala „Ion Creangă” din Suceava.
Anul acesta, în județul Suceava, 7.967 de elevi au terminat școala gimnazială.
Deși 37 dintre ei au finalizat cursurile de gimnaziu cu media generală maximă, nici unul dintre ei nu are media 10 și la admiterea în liceu, și asta din cauză că media la tezele naționale este mai mică de 10.
Cea mai mare medie cu care se va intra anul acesta la liceu este 9,99. Doi elevi din județ, ambii de la Școala Generală nr. 3, au această medie.



Recomandări

Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET

Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET
Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET