Campanie de conștientizare

35 de sucevence au murit anul trecut de cancer de col uterin, deși boala poate fi depistată precoce și tratată



Testare Babeș-Papanicolau
Testare Babeș-Papanicolau

Una dintre formele de cancer vindecabile care este depistată la timp și tratată, cancerul de col uterin, a ucis anul trecut 35 de sucevence. În ciuda campaniilor de informare referitoare la posibilitățile de diagnostic precoce și tratament, în cadrul programului național de depistare a cancerului de col uterin s-au prezentat, anul trecut, pentru testare doar 1.362 de femei din județ. La 20 dintre acestea au fost depistate diverse anomalii, care au fost investigate și tratate.
Testările în cadrul acestui program sunt efectuate prin rețelele organizate ale Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava și ale Spitalului Municipal Fălticeni, rețele care includ medici de familie, medici din cabinetele de planificare familială, medici ginecologi și medici anatomo-patologi.
“Ministerul Sănătății a alocat în anul 2017 suma de 73.000 pentru acest program județului nostru, iar acesta va continua și în anul 2018 urmărind includerea în program și a altor unități medicale pentru a veni mai mult în sprijinul femeilor din județ”, se arată într-un comunicat al DSP Suceava.
Conform unei statistici prezentate de Direcția de Sănătate Publică Suceava, anul trecut au fost luate în evidență la Cabinetul de oncologie din cadrul Spitalului de Urgență Suceava 70 de cazuri noi de cancer de col uterin, alte 852 de paciente fiind rămase în evidențe.
În cadrul programului național de depistare a cancerului de col uterin, care se derulează în județul Suceava începând din anul 2012, un număr de 9.554 de femei cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani au efectuat testul Babeș-Papanicolau.
Cu astfel de statistici, capătă tot mai mare importanță evenimente precum Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, care are ca scop conștientizarea publică în privința prevenției acestei maladii. În perioada 28 ianuarie-3 februarie a.c., în județul Suceava vor avea loc acțiuni de distribuire de materiale informative prin rețeaua medicilor de familie și cu sprijinul asistenților medicali comunitari și vor fi organizate standuri de informare în spitalele din județ.
Cancerul de col poate fi prevenit prin evitarea infecției cu HPV, prin monitorizarea periodică pentru infecții și leziuni și prin vaccinare
Campania din acest an se derulează sub sloganul “Testarea preventivă Babeș- Papanicolau: barieră simplă și eficientă împotriva cancerului cervical!” și are ca scop conștientizarea pe scară largă a populației feminine românești în privința căilor de limitare a riscului major de cancer cervical, tema din acest an focalizându-se pe reducerea riscului și amplificarea prevenției.
Acest tip de cancer poate fi prevenit fie prin evitarea infecției cu Human Papilloma Virus (HPV) – transmis sexual, fie prin monitorizarea periodică (screening) pentru infecții și leziuni.
Vaccinarea HPV înainte de începerea activității sexuale ar putea fi de asemenea o soluție. Din păcate, vaccinurile nu protejează împotriva tuturor tipurilor de virusuri HPV care pot provoca cancer de col uterin; screening-ul rămâne în continuare obligatoriu.
Cancerul cervical este al șaselea tip de cancer ca incidență la femei în Europa, iar în România se înregistrează cea mai mare incidență a cancerului de col uterin, la polul opus situându-se Elveția.
“În privința mortalității prin cancer cervical, țara noastră se află pe locul cel mai defavorabil din Europa, cu un risc de deces de 3 ori mai mare față de media europeană și de peste 1,5 ori mai mare decât media din Europa Centrală și de Est. Cauza situației alarmante din România este lipsa de aderență a populației feminine la screening, deși din 2012 este în vigoare Programul Național de Screening privind Cancerul Cervical ce a comunicat o rată de acoperire a populației țintă de numai 8-12%.
Eforturile educaționale în privința factorilor de risc trebuie să devină o preocupare centrală a promotorilor sănătății. Prevenția prin practicarea testării Babeș-Papanikolaou după un calendar adaptat vârstei și factorilor de risc istorici sau actuali trebuie să devină un obiectiv vital al medicinii de familie și al fiecărei persoane de gen feminin”, se mai precizează în comunicatul de presă al DSP Suceava.



Recomandări

Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale

Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale
Consultații și investigații medicale gratuite, oferite la Siret de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților
Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților