Poliție

332 de infracțiuni comise pe raza municipiului Suceava în primele trei luni ale lui 2006

La Suceava, hoții și-au făcut de cap, nu mai puțin de 163 de furturi fiind înregistrate în evidențele Poliției, în primul trimestru al acestui an
Nu mai puțin de 332 de infracțiuni au fost comise pe raza municipiului Suceava în primele trei luni ale acestui an, se arată în bilanțul Poliției pe primul trimestru din 2006. Dintre acestea, cele mai multe, peste 200, au fost infracțiuni judiciare (cu violență și contra patrimoniului). Potrivit datelor statistice, la Suceava, hoții și-au făcut de cap, nu mai puțin de 163 de furturi fiind înregistrate în evidențele poliției în această perioadă. Îngrijorător rămâne pentru șefii Poliției Suceava și numărul mare de tâlhării (11) comise pe raza municipiului reședință de județ. Dintre cei 220 de indivizi care au comis infracțiuni în trimestrul I, aproape 130 sunt tineri sau chiar minori. De altfel, delicvența juvenilă poate fi explicată și prin numărul mare de minori (peste 600) lipsiți de supraveghere sau fugiți de instituții specializate de ocrotire. În primele trei luni ale anului în curs, polițiștii suceveni au dat de urma a 8 urmăriți general și 14 urmăriți local, fiind executate 850 de mandate de aducere și aproape 3300 de ordine de încorporare. De asemenea, în tot acest interval, oamenii legii au dat mii de amenzi în valoare totală de circa 4,1 de miliarde de lei vechi. „Nu putem spune că totul a fost perfect, că nu am avut și deficiențe în această activitate. În stradă s-au comis fapte penale: tâlhării, acostări de persoane, lovituri și chiar scandaluri, în stradă s-au comis furturi din auto, furturi din societăți comerciale și din locuințe. Aceste aspecte au fost și sunt cunoscute de noi și am acționat în consecință pentru diminuarea numerică a acestora, cît și a efectelor faptelor respective. În perioada analizată nu s-au comis infracțiuni de omor, vătămări corporale grave, violuri, ultraje, pruncucideri și fapte de șantaj”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual

Abia mutați în arest la domiciliu, trei dintre tinerii implicați în tâlhării în Suceava au primit un nou mandat de arestare

Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni