Cotidianul Bild încearcă să îi consoleze pe suporterii germani, oferindu-le 33 de motive pentru care ar trebui să se bucure în continuare de Cupa Mondială și de echipa națioanlă, chiar dacă jucătorii antrenați de Klinsmann au ratat calificarea în finală, fiind eliminați în prelungiri de italieni. Suporterii germani ar trebui nu mai fie triști și să suțină în continuare echipa națională cel puțin din 33 de motive, scrie Bild. Acestea sunt:
1. pentru că echipa națională i-a făcut să viseze la titlul mondial, ceea ce este un cadou generos.
2. pentru că jucătorii lui Klinsmann au jucat un turneu final extraordinar și au luptat până la final.
3. pentru că mai sunt încă patru zile din Cupa Mondială, care ar trebui savurate până în ultimul minut.
4. pentru că lumea este în vizită la prieteni (n.r. sloganul Cupei Mondiale din Germania), iar acest lucru e valabil până duminică.
5. pentru că sâmbătă Germania va lupta pentru locul 3, ceea ce este un motiv de petrecere.
6. pentru că nu există nici un motiv de frustrare, în comparație cu turneele finale Euro 2004 sau 2000.
7. pentru că steagurile Germaniei vor rămâne pe mașini și după Cupa Mondială.
8. pentru că până și femeile în timpul Cupei Mondiale au discutat despre fotbal și nu despre cât de drăguți sunt fotbaliștii.
9. pentru că a merge cu mașina pe străzi, fluturând steagul Germaniei, este fantastic.
10. pentru că acum există noi eroi germani, ca David Odonkor.
11. pentru că Germania a ajuns mai departe decât Brazilia.
12. pentru că Germania nu mai este acum aceeași țară ca înainte de Cupa Mondială.
13. pentru că, foarte probabil, Miroslav Klose va fi golgheterul Cupei Mondiale.
14. pentru că nu mai există nici măcar o singură femeie în Germania care să nu știe ce este ofsaidul.
15. pentru că nimeni nu execută așa de bine loviturile de departajare ca germanii.
16. pentru că după Cupa Mondială urmează Campionatul European.
17. pentru că nemții au cel mai bun portar de rezervă din lume (n.r. Oliver Kahn).
18. pentru că Jurgen Klinsmann a adus un surâs pe chipul germanilor.
19. pentru că nu există nici un loc în lume mai frumos ca Fanmeile din Berlin (n.r. zonă special amenajată unde suporterii au putut urmări meciurile Cupei Mondiale).
20. pentru că viața merge mai departe.
21. pentru că spiritul Cupei Mondiale nu li-l poate lua nimeni nemților.
22. pentru că lumea întreagă a auzit acum de Torsten Frings.
23. pentru că până și cancelarul Angela Merkel este acum suporter al fotbalului.
24. pentru că toată lumea a putut vedea că germanii nu sunt numai buni organizatori, ci știu să se și bucure.
25. pentru că CM-2006 este cel mai bun turneu final din toate timpurile, cum recunoaște chiar și președintele FIFA, Joseph Blatter.
26. pentru că un an fără a mânca pizza, sigur face bine la siluetă.
27. pentru că acum orice german știe să cânte imnul național.
28. pentru că de acum steagul Germaniei va sta pe mașini și nu în mașini.
29. pentru că Germania este între cele mai bune patru echipe din lume.
30. pentru că acum Germania trebuie să câștige titlul mondial în 2010.
31. pentru că Lehmann are acum „mâinile lui Dumnezeu”.
32. pentru că acum englezii nu mai pot să râdă de germani.
33. pentru că acum germanii pot pleca liniștiți în concediu – ocolind, totuși, Italia.

