32 de șoferi, lăsați fără permis pentru viteză. Recordul de viteză a fost înregistrat în Fălticeni

Control cu radarul
Control cu radarul

Polițiștii de la Serviciul Rutier au organizat, ca la fiecare sfârșit de săptămână, o nouă acțiune de control cu aproape toate radarele din dotare, scopul principal fiind de a fi depistați și sancționați șoferii care circulă cu viteză ridicată, respectiv cei care depășesc neregulamentar.
În cele trei zile de controale, în intervalul 17-19 februarie, au fost aplicate 465 de amenzi, în valoare de 259.000 de lei, din care mai bine de jumătate pentru depășirea limitelor de viteză.
Au fost reținute nu mai puțin de 50 de permise de conducere, din care 32 pentru viteză excesivă și 15 pentru depășiri peste linia continuă.
Viteză excesivă înseamnă mai mult de 50 de kilometri la oră peste limita admisă pe respectiva porțiune de drum, caz în care, pe lângă amendă, se suspendă și permisul de conducere pentru 90 de zile.
Cea mai mare viteză a fost înregistrată de o autospecială cu radar care acționa pe raza municipiului Fălticeni.
Un șofer în vârstă de 43 de ani, din Broșteni, a fost înregistrat cu viteza de 132 de kilometri la oră în localitate, pe o porțiune cu limită de 50 de km/h.

Recomandări

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb

Șofer lăsat fără permis pentru aproape doi ani și amendat cu peste 18.000 de lei după o urmărire în trafic

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție