3.000 de lei amendă pentru un bărbat care a abandonat la marginea drumului două pisici

Pisici aruncate la marginea drumului
Pisici aruncate la marginea drumului

Un sucevean care a abandonat două pisici, aflate într-un sac, la marginea drumului, a fost identificat de polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Suceava și a încasat o amendă de 3.000 de lei.
Cazul este ceva mai vechi, polițiștii stabilind persoana care a abandonat felinele după ce au fost transmise solicitări oficiale către proprietarul mașinii.
Pe 21 martie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Suceava s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în spațiul public, pe rețelele sociale, a fost publicată o postare care cuprindea o înregistrare audio-video și un număr de 3 fotografii, în conținutul cărora se observă un autoturism, din interiorul căruia pasagerul din dreapta a aruncat un sac de culoare albă, în care se aflau 2 pisici.
Imaginile erau de pe raza satului Țibeni, comuna Satu Mare, iar în urma verificărilor efectuate a fost identificat inițial autovehiculul implicat, apoi conducătorul auto, care a trebuit să comunice datele pasagerului.
Pe imagini s-a văzut cum, la ieșirea din localitatea Țibeni spre Satu Mare, șoferul a oprit, la solicitarea pasagerului, care a aruncat sacul în care erau cele două pisici.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei, pentru articolul de lege care pedepsește ”abandonarea și/sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului”.

Pisici aruncate la marginea drumului
Pisici aruncate la marginea drumului

Recomandări

Șofer lăsat fără permis pentru aproape doi ani și amendat cu peste 18.000 de lei după o urmărire în trafic

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini