Sancțiuni

300 de cerșetori, luați în vizorul poliției în cadrul unei acțiuni de combatere a fenomenului



Polițiștii i-au luat la întrebări pe toți cei găsiți la cerșit în punctele aglomerate ale orașului
Polițiștii i-au luat la întrebări pe toți cei găsiți la cerșit în punctele aglomerate ale orașului

Polițiștii suceveni au participat în weekendul care a trecut la o acțiune de prevenire și combatere a cerșetoriei în întreg municipiul Suceava. Au fost luate astfel la puricat toate zonele în care prezența cerșetorilor se face resimțită: pe lângă biserici, supermarketuri, piețe și alte locuri aglomerate. La acțiune au participat 18 agenți de poliție, cu șapte autoturisme. Înperioada desfășurării acțiunii au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei. Cei prinși de polițiști cerșind au fost îndrumați să apeleze la serviciile și instituțiile specializate în acordarea de asistență socială și sprijin.
Polițiștii solicită cetățenilor pe această cale să nu încurajeze cerșetoria, banii ajungând de multe ori în mâinile unor persoane care nu fac decât să exploateze ființe fără ajutor. În plus, mai spun polițiștii, de la mâna întinsă până la furt sau tâlhărie prin smulgere nu e decât un pas, un pas care se scurtează uneori prin complicitatea celor care le oferă bani cerșetorilor. În cadrul acțiunii polițiștii au acționat și pentru depistarea copiilor nesupravegheați, o parte dintre aceștia fiind reîncredințați părinților din centrele de supraveghere. În cadrul acțiunii au fost sancționate contravențional 300 de persoane depistate la cerșit sau vagabondaj.



Recomandări