„La cătane”
„Au sosit eară acele zile în cari biet flăcăul dela sate se tunde și se îmbracă în haine cătănești. Vai ce de-a jele la părinți, la frați și la bietele fetițe. Duios se desparte flăcăul de aerul liber dela țară, unde el trăiește cu tot sufletul și cu toată inima…Dar curând ajunge în casarmă și începe muștrulueala…Ce mândru însă se întoarce dela cătănie voinic ca un smeu și frumos ca un semizeu. Flori la pălărie și chiuie băiete!”.
„Deșteptarea”, Anul XI, nr. 75, Cernăuți, Septembre 1901.
„Reclame comerciale”
„«Servim zilnic mîncare caldă», «Servim zilnic micul dejun», «Lichioruri cu arome diferite», «Consumați vinuri alese», etc. Afișe standard care spun în același timp totul și nimic, care vădesc o evidentă lipsă de bun gust. Cînd conținutul lor nu mai concordă cu realitatea, atunci o asemenea lectură stîrnește zîmbete și comentarii deloc lăudabile”.
„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6153, Septembrie 1967.