Peste 26.000 de persoane au trecut în două zile pragul Palatului Parlamentului, în cadrul evenimentului „Parlament deschis”, președinta Camerei Deputaților, Roberta Anastase, anunțând că acțiunea ar putea fi reluată „într-o perioadă de timp relativ scurtă”.
Dacă în prima zi au fost circa circa șase mii de vizitatori, număr redus din cauza vremii nefavorabile, duminică numărul celor care au intrat în clădirea Parlamentului a fost de peste 20.000 de persoane , potrivit estimărilor organizatorilor.
Atât sâmbătă cât și duminică, primele grupuri de vizitatori au fost conduse prin sălile deschise publicului chiar de către Anastase.
Ea a completat prezentarea făcută de ghizii Camerei cu explicații despre procesul legislativ și activitatea sa, ca președinte al Camerei Deputaților, a făcut fotografii cu vizitatorii și le-a prezentat musafirilor cabinetul său, de lângă sala de plen a Camerei.
Anastase, a afirmat, acest eveniment a fost „o acțiune impresionantă” și că, de aceea, a decis, consultând o parte din colegii din Biroul Permanent, prin telefon, ca programul să fie prelungit cu încă o oră.
„Până la ora 15.00 deja intraseră 15.500 de oameni, chiar am văzut niște fotografii și am fost impresionată de câți oameni au venit și au stat la coadă să intre în Parlament”, a spus Anastase.
Ea a calificat acțiunea drept una de succes și le-a mulțumit colegilor din Biroul Permanent, împreună cu care a avut această inițiativă, Anastase arătând că se gândește serios să o repete într-o perioadă de timp relativ scurtă.
„Dincolo de faptul că foarte mulți oameni au venit să viziteze Parlamentul, întrebările lor au vizat și activitatea noastră legislativă și sper ca acesta să fie un prim pas către crearea unei punți prin care și cei care ne dau votul înțeleg mai multe despre ce facem noi în Parlament și, în timp, sper să se transforme într-o relație de încredere”, a mai spus ea.
Roberta Anastase a opinat că evenimentul ar putea constitui un record. „Cred că este un record. Au mai fost peste 20.000 de vizitatori atunci când acțiunea a durat o săptămână, dar, în două zile, un număr atât de mare nu cred că a mai înregistrat Parlamentul”, a opinat președinta Camerei Deputaților.
Camera Deputaților a organizat sâmbătă și duminică, pe 13 și 14 februarie, a șasea ediție a evenimentului „Parlament deschis”, de această dată vizitatorii având acces la câteva spații care nu fac parte, în mod obișnuit, din circuitul de vizitare, respectiv Cabinetul Președintelui Camerei Deputaților, sala de plen, salonul oficial “I.G.Duca” și sala „Mihai Viteazu”.
Grupurile de vizitatori au avut, de asemenea, acces în sălile reprezentative pentru activitatea Camerei Deputaților – „I.I.C. Brătianu”, „Take Ionescu”, „Unirii”, „Al.I.Cuza”, „Spiru Haret”, „Nicolae Iorga”, „Nicolae Bălcescu” și „Galeria de Onoare”.
Vizitatorii au primit din partea organizatorilor pliante despre sălile Palatului Parlamentului, despre desfășurarea procesului legislativ, precum și fotografii surprinse de fotografii Camerei în timpul vizitei.
La ora transmiterii acestei știri, în curtea Palatului Parlamentului se află câteva sute de persoane, care vor vizita incinta în următoarea oră și jumătate. Porțile exterioare ale clădrii au fost închise la ora 17.00.