Angajări

26 de posturi didactice, scoase la concurs la Universitatea „Ștefan cel Mare”



Șase posturi de asistent universitar, șase de lector, zece de conferențiar și patru posturi de șefi de lucrări sunt scoase la concurs de universitatea suceveană, cadrele didactice urmând a fi încadrate începând cu cel de-al doilea semestru al acestui an academic.
Concursul are loc ca urmare a publicării în Monitorul Oficial, de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a ordinului conform căruia aproape 2.000 de posturi vacante sunt scoase la concurs în universitățile de stat și în cele private.Este vorba despre posturi care au fost blocate în 2009, când instituțiile bugetare nu au mai avut voie să angajeze personal.
„Ministerul Educației a publicat posturile vacante disponibile pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată. În viitorul apropiat vom organiza structura calendarului concursului”, a declarat prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV.
Ultimul concurs de ocupare a posturilor didactice la USV a avut loc în vara trecută, când 55 de catedre au fost vacante.
Tot la finele anului trecut, odată cu publicarea anunțului referitor la concursul din universități, oficialii din Educație au publicat un ordin care prevede noi standarde minimale pe care cei din învățământ trebuie să le îndeplinească pentru a ocupa posturile de lector, conferențiar sau profesor. Mai exact, după scoaterea la concurs a posturilor universitare, ministerul de resort a modificat criteriile pe care candidații trebuie să le îndeplinească pentru a ocupa acele posturi.
La nivel național, universitățile private au scos la concurs 352 de posturi, în vreme ce universitățile de stat scot spre ocupare 1.555 de posturi.



Recomandări

În locul Centrului de Recuperare de la Costâna se înființează Centrul pentru adulți cu dizabilități Costâna – Cacica și dispar din schemă 26 de posturi

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor
32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor