25 de costume populare tradiționale pentru fete și băieți, costume autentice, marca „Port Străbun”, firmă din Calafindești (Suceava), au ajuns la elevii Școlii Gimnaziale „Iacob Negruzzi” Trifești, județul Iași.
La această școală, talentata suceveancă Andreea Mihaela Florea, profesor și interpret de muzică populară, a înființat, cu sprijinul conducerii școlii, Ansamblul „Plaiuri Negruzzene”.
De la directoarele școlii ieșene, prof. Liliana Lazăr și prof. Simona Alexandru, am aflat că achiziția costumelor populare pentru elevii școlii a fost posibilă prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), intitulat „Reducerea și prevenirea abandonului școlar în cadrul Școlii Gimnaziale „Iacob Negruzzi” Trifești.
Costumele au fost realizate de compania românească „Port Străbun” din județul Suceava, „un loc unde meșteșugul și povestea se întâlnesc în fiecare cusătură. Fiecare piesă – ii, veste, fote, cămăși, brâie și pantaloni tradiționali – a fost lucrată cu grijă, respectând formele autentice ale portului moldovenesc, pentru ca elevii noștri să poarte nu doar un costum, ci <o parte vie din identitatea culturală a locului>”, au completat directoarele.

- ”O investiție în identitatea noastră, în respectul față de tradiție și în educarea generațiilor care vin”
Realizate cu atenție la proporții, la cromatică, la simboluri și la specificul zonei, costumele redau frumusețea de altădată și reușesc, în același timp, să aducă tradiția în prezent, în mijlocul elevilor, acolo unde se clădește viitorul. Școala Gimnaziale „Iacob Negruzzi” Trifești nu a achiziționat doar niște obiecte vestimentare, spune conducerea școlii, ci „a câștigat o moștenire culturală” care va îmbogăți serbările, activitățile artistice și momentele comunitare pentru mulți ani de acum înainte.
Directoarele școlii ieșene adresează un gând de recunoștință pentru migala și autenticitatea fiecărui element confecționat, subliniind că „aceste costume sunt o investiție în identitatea noastră, în respectul față de tradiție și în educarea generațiilor care vin”.
Prin această achiziție, școala din Trifești – Iași face un pas important nu doar în susținerea culturii și patrimoniului local, ci și în consolidarea sentimentului de apartenență și mândrie în rândul elevilor — un demers care completează firesc obiectivele educative ale proiectului PNRAS.

- Susținere
De la interpreta de muzică populară Mihaela Florea, născută în satul Negrileasa, comuna Stulpicani, care este și profesoară de muzică la școala din Trifești, am aflat că această instituție de învățământ este „școala sufletului meu”.
„Acum 4 ani, când am decis să mă mut la Iași, aici mi-am început cariera didactică și tot aici m-am regăsit și eu. Am reușit să desfășor, împreună cu elevii mei și susținerea doamnelor director Lazăr Liliana și Simona Alexandru, activități de promovare a folclorului autentic din zonă, înființând un Ansamblu al Școlii Gimnaziale <Iacob Negruzzi>” din Trifești, cu numele de <Plaiuri Negruzzene>”. ne-a spus frumoasa bucovineancă.
Ea le mulțumește în mod deosebit directoarelor școlii unde activează, pentru susținerea acordată, pentru implicare, pentru că le pun la dispoziție tuturor profesorilor tot ce au nevoie, „pentru ca noi, cadrele didactice și elevii noștri, să ne realizăm activitățile cu succes”.
De asemenea, prof. Mihaela Florea a mai completat că „faptul că avem costume populare autentice pentru elevii noștri este foarte important și ne sunt de mare folos. Mulțumim <Port Străbun>, pentru comanda realizată cu succes”.








