Timp de patru decenii Ziua Națională a României s-a sărbătorit la 23 August, zi în care – în anul 1944 – prin lovitura de stat împotriva Guvernului Antonescu, România a întors armele împotriva Germaniei și a trecut de partea aliaților, intrând totodată în sfera de influență a Uniunii Sovietice.
23 August a fost sărbătorită cu fast ca zi Națională a României începând cu anul 1948 (zi în care „poporul muncitor”, care se aduna la început sub lozinca „Stalin și poporul rus libertate ne-au adus!”, a trecut după adoptarea sintagmei „insurecție armată antifascistă” la scandarea unei „variante scurte”, care elimina din ecuație „Armata Roșie eliberatoare”). „23 August libertate ne-a adus!” a devenit în anii ceaușismului prilej de proslăvire a „conducătorului iubit”.
Se lucra sâmbăta și duminica pentru „recuperare”
În calendarul verii târzii, 23 August era sărbătoarea laică mult așteptată de „oamenii muncii” întrucât se acorda zi liberă. Zi liberă plătită scump însă, întrucât, în întâmpinarea sărbătorii, în întreprinderile și unitățile productive care erau antrenate în întrecerea socialistă se lucra câteva sâmbete și duminici pentru „recuperare” și pentru raportarea de „mari succese în producție”.
Efortul muncii era dublat de cel al pregătirilor pentru demonstrațiile care se organizau în Capitală și în fiecare reședință de județ.
Pregătirile se derulau de la începutul lunii august, când în grădinițe, școli și universități se punea la punct programul de defilare, iar în unitățile socialiste se confecționau materialele pentru pavoazare și pentru demonstrație.
Unitățile socialiste se întreceau în decorarea fastuoasă a „carelor alegorice”
Organizațiile de partid din fiecare întreprindere aveau sarcina de a realiza pavoazarea sediilor și secțiilor cu lozinci și drapele. Totodată se pregăteau pancarte, steaguri, stegulețe și flori artificiale pentru personalul care urma să participe la demonstrație. Unitățile socialiste se întreceau între ele în decorarea fastuoasă a „carelor alegorice”, mijloace de transport împodobite cu covoare și drapate cu pânză, purtătoare de panouri cu grafice de producție, cu portretele ornate cu ghirlande de cetină și flori ale lui Marx, Engels și Lenin, sau, în „Epoca de aur”, cu portretele Ceaușeștilor. Pe „carele alegorice” se aflau uneori, în poziții țepene, sportivi sau muncitori în diverse scene menite să sugereze recordurile sportive sau succesele în producție.
„Capul sus, pieptul bombat, privirea înainte!”
Dotați cu materiale pentru defilare (pe care trebuiau să le predea după ce se încheia demonstrația), salariații întreprinderilor din județ erau trimiși cu autobuze și camioane la Suceava pentru a se alătura coloanei de manifestanți. Coloana se forma în apropierea stadionului sau lângă Policlinică și, însoțită de activiști (care alergau pe margine și strigau „Păstrați alinierea!”, „Capul sus, pieptul bombat, privirea înainte!” sau „Ridicați steagurile!” și „Atenție la mine, acum lozinca: 23 August, libertate ne-a adus!”), se deplasa către centrul orașului, unde trecea prin fața tribunei oficiale, moment în care demonstranții trebuiau să salute oficialitățile cu urale, să strige lozinci, să înalțe pancartele și să agite florile și stegulețele.
Patrule de miliție și gărzi patriotice erau postate la intersecții
Administrația locală pregătea cu câteva zile înainte orașul pentru sărbătoare. Se îngrijeau straturile cu flori, se uda strada principală, se făceau marcaje proaspete pe asfalt, se arborau steaguri roșii și tricolor.
În ziua de 23 August patrule de miliție și gărzi patriotice erau postate la intersecții, iar securiști și activiști de partid erau grupați din loc în loc pe traseul pe care se deplasa coloana de demonstranți.
Erau legitimați „suspecții”, tinerii mai gălăgioși care nu corespundeau normelor „eticii și echității socialiste”, cei cu părul lung, cu barbă sau cu blugi, se verificau mijloacele de transport…
Magazinele și restaurantele erau fie închise, fie nu comercializau băuturi alcoolice
Până la prânz, când se încheia demonstrația, magazinele alimentare și restaurantele erau fie închise, fie nu aveau voie să comercializeze băuturi alcoolice.
După defilare „oamenii muncii” petreceau ziua liberă cu mici și bere pe terasele restaurantelor, la cârciumile și bodegile din zona Pieței Centrale sau „la iarbă verde”, la cabanele din împrejurimi (erau asaltate cu precădere Cabana „Căprioara” de la Adâncata și Cabana Ilișești).
Se organizau spectacole artistice cu formații de dansuri și muzică populară, grătarele fumegau până seara târziu, iar la tonetele cu bere (în special la cele la care se comercializa bere de Solca) se stătea la rând până se epuiza marfa.
23 August, o sărbătoare care a căzut în uitare
Sărbătoarea de 23 August a rămas doar o amintire. O amintire pentru cei care au trăit acele momente, au lucrat sâmbete și duminici pentru „depășirea planului în întrecerea socialistă”, au raportat „succese în producție”, au participat la demonstrații. Generațiile postrevoluționare știu puțin sau nu știu nimic despre ziua de 23 August. Pentru ei, pentru tânărul cu cercel în ureche pe care l-am abordat ieri întrebându-l ce știe despre această fostă zi de sărbătoare, pare de neconceput să înveți timp de câteva săptămâni să mânuiești un baston, sau să fluturi o eșarfă într-o sincronizare perfectă, să te aliniezi în formație și să te deplasezi în ritm de marș, să defilezi prin fața unei tribune strigând lozinci, să porți cu tine un steag cu lancea de lemn de trei metri de dimineață până la prânz…
23 August, o sărbătoare care a căzut în uitare.
Tinerii erau supuși unui program de pregătire care dura două-trei săptămâni
Tinerii (elevii, studenții și militarii) care urmau să demonstreze erau supuși unui program de pregătire care dura două-trei săptămâni.
Prof. Ioan Bodnar, care preda educația fizică la Liceul Industrial din Rădăuți, își amintește că pregătirea elevilor pentru defilare se făcea atât la orele de curs cât și în afara acestora. Erau aleși elevii cu o bună condiție fizică, selectați după înălțime, elevi care aveau „îndemânare și ritm”, întrucât trebuiau să manevreze bastoane de gimnastică, stegulețe sau cartoane colorate cu care se grupau alcătuind lozinci. Ansamblul doar pe liceul rădăuțean al celor selectați pe clase era alcătuit din circa 200 de elevi, din care aproximativ 50 plecau la marea paradă de la București.
Artiștii erau „curtați” pentru cadourile care se făceau lui Nicolae și Elena Ceaușescu
Pictorul Radu Bercea, acum pensionar, care lucra cu mai bine de trei decenii în urmă în cadrul Serviciului Geologic al Combinatului Minier Gura Humorului, spune că lucra zile și nopți la rând la lozincile și graficele pentru pavoazare și pentru demonstrație. Se lucra sub atenta supraveghere a „organelor de partid”, care stabileau textele lozincilor și „aranjau” cifrele din graficele care trebuiau să indice o permanentă creștere a producției.
Artiștii din întreg județul erau „curtați” de mai marii de la partid pentru a executa lucrări care erau apoi atent selectate de o comisie pentru cadourile ce se făceau lui Nicolae și Elena Ceaușescu.
