„Pădurile noastre…”
„În partea de miadă noapte a Moldovei se află moșia regească Broșteni. Acolo sunt încă păduri unde nu s’au audit sunetul securei și pe unde nici nu au călcat poate picior omenesc…Sute de plute trec în toată diua la vale, luându-și cursul de pe Bistriță pe Siretiu până la Galați, unde, după ce s’au prelucrat în unul din cele mai mari ferestee cu aburi a Europei, se încarcă pe Dunăre și apoi se trimit până la Panama, unde se întrebuințeadă la lucrările canalului celui mare”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 1, Suceava, Mai 1887.
„Drumul buștenilor”
„Micuțul dar harnicul tren de munte și odată cu el zeci de autoremorci prind să coboare spre combinat noi porții pentru cele trei gatere, care din zori și pînă-n seară, ba chiar și noaptea, transformă în cherestea de cea mai bună calitate buștenii tăiați din falnicele păduri de conifere și foioase.Jos, în vale, am poposit printre lucrătorii combinatului forestier din orașul Fălticeni. Am urmărit drumul buștenilor pe fluxul de fabricație. Primul popas: în depozitul de bușteni «Volta» și un trunchi uriaș se rostogolește de pe remorcă. Nu bine ajunse jos pe rampă și de îndată intră în mîini harnice ce au început să-l pregătească pentru noua înfățișare ce urma să o primească. După ce este ajustat nițel bușteanul pornește agale sprijinit de o bandă rulantă după dimensiunile lui să facă o baie. Înainte de a intra în hala de gatere, ca la un veritabil atelier de croitorie, ce-i drept ceva mai mărișor, este măsurat la talie și introdus în gater, bușteanul se transformă în scînduri”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5115, Suceava, mai 1964.