Nemulțumiri

21 de angajați ai Prefecturii Suceava au intrat în grevă de avertisment timp de o oră și au solicitat majorarea salariilor

Aproape toți salariații Prefecturii Suceava au intrat în grevă de avertisment în cursul zilei de joi pentru a solicita majorarea salariilor. Între orele 10:00 și 11:00, 21 dintre cei aproximativ 30 de angajați ai prefecturii Suceava s-au alăturat colegilor lor din prefecturile din aproape toată țara și au încetat activitatea. Greva de avertisment a fost organizată de sindicatul „Egalitatea”, care solicită modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat.
Sindicaliștii consideră că salarizarea personalului din cadrul prefecturilor ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că Instituția Prefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. Conducerea sindicatului „Egalitatea” a arătat că, în prezent, un funcționar public dintr-o prefectură are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din consilii județene, primării sau servicii publice deconcentrate.
„Funcțiile publice din Instituțiile Prefectului ar trebui să fie asimilate funcțiilor publice de stat, deoarece în desfășurarea activității lor, funcționarii publici reprezintă și apără interesele statului, fapt prevăzut de Constituția României”, a spus liderul sindicatului „Egalitatea”, Cosmin Ionuț Enescu. El a arătat că acest sindicat reprezintă angajați din prefecturile din județele Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Bistrița-Năsăud, București, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea.

Recomandări

Angajații Arhivelor Naționale Suceava participă la prima grevă generală din istoria de 192 de ani a acestei instituții

Angajații Arhivelor Naționale au declanșat greva generală după ce în urmă cu o săptămână au intrat într-o grevă de avertisment

Sanitar-veterinarii au intrat din nou în grevă pentru nivelul de salarizare mai scăzut față de alte instituții