– Aceștia nu și-au ridicat cupoanele mov de la Casa de Pensii, cupoane returnate trei luni consecutiv de Poșta Română
Casa Județeană de Pensii Suceava a dispus, în această lună, suspendarea pensiei pentru 208 pensionari din județ. Aceștia nu și-au ridicat cupoanele de culoare mov de la Casa Județeană de Pensii (CJP) Suceava, după ce au fost returnate trei luni consecutiv de Poșta Română. Conform noului cadru legislativ privind sistemul public de pensii, după trei returnări succesive ale cupoanelor, titularii trebuie să se prezinte la Casa de Pensii din județul de domiciliu. Cuponul de culoare mov reprezintă cuantumul pensiilor în cont bancar, ridicate de titulari de la CEC sau BancPost.
În județul Suceava, Poșta Română a returnat 2.302 cupoane mov, în luna octombrie, 1.667 în noiembrie, 986 în decembrie și 214 în ianuarie. Potrivit conducerii CJP Suceava, faptul că numărul de cupoane returnate este din ce în ce mai mic reprezintă un aspect pozitiv, semn că pensionarii suceveni încep să se familiarizeze cu noul cadrul legislativ. În cazul în care pensia este suspendată prin decizia Casei de Pensii, titularii se pot prezenta la ghișeul acestei instituții, unde vor depune o cerere de reluare a pensiei, urmând să își recupereze astfel sumele suspendate.
Potrivit Companiei Naționale Poșta Română, disfuncționalitățile în distribuirea taloanelor de plată a drepturilor prin bancă au apărut ca urmare a neînscrierii adresei destinatarilor pe taloane sau a înscrierii greșite a acesteia. Au fost și cazuri în care, deși avizați, pensionarii ce nu au fost găsiți la domiciliu nu s-au prezentat nici ulterior la oficiul poștal de care aparțin, în vederea ridicării taloanelor. Titularii pensiilor care au mandatat o altă persoană pentru ridicarea taloanelor de plată a pensiilor prin bancă trebuie să își actualizeze documentele doveditoare, procura legalizată, în conformitate cu prevederile convenției încheiate de Poșta Română cu Casa Națională de Pensii.





