Arhiva zilei de 17 aprilie 2020 (57 articole)

25.000 de măști chirurgicale și peste 1.000 de viziere de protecție, donate Spitalului Județean de Crucea Roșie Suceava

Produse de curățenie și multe dulciuri au ajuns la zeci de copii din centre de plasament, la inițiativa Asociației „Euroactiv”

„Urmașul lui Ștefan cel Mare”, care circulă cu mașini „înmatriculate” cu numele său, prins din nou în trafic

Cornel Cernoschi a fost prins în trafic acum câteva luni cu altă mașină, dar cu aceleași numere

Ioan Stan: Președintele României și PNL-iștii sunt speriați și nemulțumiți că vor trebui să dea explicații când se va termina starea de urgență

HS Timber Productions a făcut o nouă donație consistentă Spitalului din Rădăuți și pune Hotelul The Gerald’s la dispoziția cadrelor medicale

Managerul Spitalului Rădăuți spune că este nevoit să cumpere medicamente pentru tratarea noului coronavirus la prețuri de 50 de ori mai mari

48.809 lei este suma exactă strânsă în cadrul licitației caritabile de articole sportive organizate pe pagina de Facebook Clubul Sportiv Universitar din Suceava

Pachete de Paște pentru bătrâni, veterani de război și familii nevoiașe, distribuite de Fundația Nord 2001

Spitalul Suceava a raportat la DSP 10 decese COVID în 14 și 15 aprilie, dar oficial Grupul de Comunicare Strategică a comunicat doar unul, pe 14 aprilie

Managerul interimar al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, col. dr. Daniel Derioiu Sursa. Foto: www.adevarul.ro

CJ Suceava caută o nouă firmă pentru lucrările la sistemul care asigură concentrația de oxigen pentru pacienții Spitalului Județean

Autoritățile județene și conducerea spitalului au discutat despre problemele legate de gestionarea pandemiei de coronavirus

Contribuție importantă pentru comunitatea locală, din partea Asociației Rotary Club Suceava Cetate în cadrul campaniei END COVID-19 NOW

Donații de peste 500.000 de lei au fost acordate prin intermediul Rotary Club Suceava Cetate în cadrul campaniei END COVID-19 NOW

800 din cele 1000 de pachete cu alimente oferite de Primăria Suceava au fost distribuite, dar acțiunea continuă