Arhiva zilei de 17 noiembrie 2018 (38 articole)

Administrația locală a pregătit programul manifestărilor dedicate Zilei Unirii Bucovinei cu România și Zilei Naționale

Humoreanul Daniel Plai este titular în meciul test al României cu SUA, iar suceveanul Răzvan Ilișescu este pe bancă

Mai multe trasee montane nu sunt recomandate pentru zilele următoare din cauza ninsorilor și a vântului

Spectacolul de teatru „Actrițele”, Proconsul și Filarmonica de Stat Botoșani, în weekend la Suceava

Micuța Larisa Airinei a fost transferată la un spital din București cu ambulanța, din cauza vremii nefavorabile zborului în Capitală

Medicul-șef al AIT Suceava, dr. Dorin Stănescu, a declarat că starea copilului era stabilă, din punct de vedere al funcțiilor vitale

Angelica Fădor anunță că vârsta minimă la care copiii din sistemul de protecție sunt trimiși în servicii de tip rezidențial crește de la 3 la 7 ani

Prima activitate transnațională de învățare a antreprenoriatului social, găzduită de Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”Suceava

Participanți din șase țări la prima activitate transnațională de învățare a antreprenoriatului social, găzduită de Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”