Un agent comercial din depozitul angro Rozita a fost depistat de către inspectorii din cadrul Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului comercializând vin contrafăcut.
Șeful OJPC Suceava, Elena Oanea, a precizat că „pe lângă faptul că vinul era contrafăcut, eticheta lui era falsificată și purta denumirea și însemnele altui vin, pentru a induce în eroare consumatorul”. Inspectorii OJPC au găsit 200 de litri de vin contrafăcut, scos la comercializare.
Elena Oanea a declarat că „ din băutură s-au prelevat probe care au fost duse la laborator, iar rezultatele au evidențiat faptul că produsul conținea apă cu esențe și îndulcitori”. Producătorul vinului este o firmă din județul Buzău, iar comerciantul sucevean avea acte de proveniență a mărfii. OJPC Suceava a anunțat toate oficiile de protecție a consumatorului din țară în legătură cu situația depistată, iar vinul a fost retras de la comercializare.
Comerciantul sucevean care vindea vinul contrafăcut a fost amendat cu 2000 de lei, dar intenționează să se adreseze în instanță împotriva producătorului.





