Promisiune

20 de oficii poștale din județul Suceava vor fi modernizate

Cel puțin 20 de oficii poștale din județul Suceava ar putea fi modernizate în cursul acestui an, a anunțat, ieri, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Gabriel Sandu, prezent în Suceava alături de premierul României, Emil Boc.
În cadrul unei întâlniri cu reprezentanții administrației județene și locale, Gabriel Sandu a spus că investițiile în modernizarea oficiilor poștale vor fi realizate de Compania Națională „Poșta Română”, lucrările urmând să înceapă în cel mai scurt timp.
„De asemenea, vin cu promisiunea că până la sfârșitul lunii mai 2010 vom instala cel puțin 20 de hot-spoturi, în parcuri și piețe, respectiv zone în care să promovăm serviciile operaționale de e-guvernare”, a spus Gabriel Sandu.
El a mai adăugat că ministerul pe care îl conduce a semnat un acord de colaborare cu administrația județeană din județul Suceava în vederea implementării unui proiect pilot care presupune inventarierea și apoi introducerea tuturor serviciilor operaționale din județ, respectiv servicii online pentru taxe și impozite, căutarea unui loc de muncă prin oficiile de muncă teritoriale, contribuții la asigurări de sănătate, documente personale, înregistrarea autovehiculelor, autorizații de construcție etc.
Nu în ultimul rând, Gabriel Sandu a declarat că Ministerul Telecomunicațiilor, împreună cu cel al Dezvoltării Regionale și Turismului, vor concepe un model de prezentare pentru toate obiectivele turistice din zona Bucovinei.

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Suceava este în topul județelor care vor fi afectate de concedierile din administrațiile locale, cu 627 de posturi reduse

Aproape 630 de posturi din 48 de adminsitrații publice locale sucevene ar urma să fie desființate
Aproape 630 de posturi din 48 de adminsitrații publice locale sucevene ar urma să fie desființate

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului