„Educație digitală pentru viitor”

20 de copii și tineri din sistemul de protecție vor primi calculatoare din partea Fundației Te Aud România

20 de copii și tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, din cadrul Serviciului de Asistență Maternală, serviciu subordonat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, vor primi calculatoare din partea Fundației Te Aud România.
În perioada martie-iunie 2024, Fundația Te Aud România și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava vor derula împreună proiectul „Educație digitală pentru viitor”, proiect educațional în sprijinul copiilor vulnerabili, prin programul „Dăm Click pe România”. Acesta este organizat de Asociația Ateliere Fără Frontiere și implementat cu sprijinul Kaufland România și OMV Petrom.
„De 10 ani, avem grijă ca Te Aud România să răspundă nevoilor copiilor și tinerilor din regiunea noastră, oferind tot suportul necesar dezvoltării armonioase a acestora. Ne bucurăm că putem continua parteneriatul cu Asociația Ateliere fără Frontiere și putem ajuta împreună, astfel încât copiii și tinerii din sistemul de protecție socială să răspundă cerințelor anului 2024”, a declarat Oana Vasiliu, coordonatoarea de programe a Fundației Te Aud România.
Derularea proiectului va facilita promovarea incluziunii sociale și a egalității de șanse în rândul copiilor și tinerilor din sistemul de protecție socială, în contextul în care se vorbește din ce în ce mai mult de necesitatea educației digitale în rândul tinerilor.
„Trăim într-o lume din ce în ce mai dezvoltată din punct de vedere tehnologic. Deprinderile dobândite de acești copii, deprinderi de bază în lucrul cu calculatorul, îi vor deservi pe acești tineri pe întreg parcursul vieții, iar parteneriatul de lungă durată cu Fundația Te Aud România a demonstrat că putem construi împreună pentru un viitor mai bun al beneficiarilor noștri”, a spus Nadia Crețuleac, directorul executiv al DGASPC Suceava.
În prezent, în județul Suceava, există 1.105 copii și tineri în sistemul de protecție, din care 333 sunt în plasament la rude sau familii fără grad de rudenie. Cea mai mare concentrație de copii și tineri din sistemul de protecție se află în rețeaua de asistență maternală, cei mai mulți aflându-se în localități din zona rurală și urban mic.
Reprezentanții Te Aud România au completat că proiectul „Educație digitală pentru viitor” își propune să echipeze 20 de copii și tineri suceveni din sistemul de protecție socială „cu instrumentele necesare de care aceștia au nevoie pentru a-și crea oportunități de dezvoltare personală și profesională”. Te Aud România este pentru a doua oară laureată a acestui program, pe baza evaluării proiectelor depuse, de către o comisie alcătuită din reprezentanți ai Asociației Ateliere Fără Frontiere și ai partenerilor ediției. Comisia a urmărit relevanța, impactul, fezabilitatea și sustenabilitatea proiectelor depuse de către candidați.

Recomandări

Orientare, consiliere și testare vocațională pentru 200 de elevi, realizate de Fundația Te Aud România

Eleva Beatrice Tcaciuc, câștigătoarea mai multor premii naționale și internaționale, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Eleva Beatrice Tcaciuc, câștigătoarea a mai multor premii naționale și internaționale, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Eleva Beatrice Tcaciuc, câștigătoarea a mai multor premii naționale și internaționale, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți