Într-o săptămână

20 de accidente înregistrate în fața Primăriei din Vama



Peste 20 de accidente produse în mai puțin de o săptămână în centrul comunei Vama
Peste 20 de accidente produse în mai puțin de o săptămână în centrul comunei Vama

O femeie din Câmpulung Moldovenesc, cu doi copii mici în mașină, a sperat să ajungă liniștită spre Gura Humorului. A ajuns însă de pe carosabil direct în gardul postului de Poliție din comuna Vama, pe celălalt sens, gard pe care l-a făcut zob împreună cu mașina. Din fericire, nu au existat răniți. Pagubele au reprezentat minimul posibil în astfel de condiții, dar spaima copiilor va rămâne greu de depășit o lungă vreme.
Un alt șofer s-a proptit apoi direct în peretele unui magazin din comună, pe care l-a spart. Alții au luat în plin gardurile caselor aflate la stradă sau stâlpii de pe marginea drumului. Și sunt doar unele dintre cele peste 20 de accidente produse în mai puțin de o săptămână în centrul comunei.
Majoritatea au avut loc pe o porțiune de doar 50 de metri, chiar în fața Primăriei, și toate au ca numitor comun o “buză” de asfalt de vreo zece cm înălțime, lăsată vraiște de oamenii de la firma “Colas”, care ar fi trebuit să reabiliteze DN 17, dar au lăsat în urmă capcane posibil mortale.
Nu s-au înregistrat răniți încă la Vama, dar seria accidentelor continuă, spre disperarea șoferilor, a polițiștilor și a primăriei din localitate. Toți șoferii implicați, indiferent dacă rulau cu viteză mai mare ori mai mică, au declarat că s-au lovit în trafic de pragul de asfalt și au pierdut controlul mașinilor, care au derapat, s-au răsucit în drum și au lovit tot ce le-a ieșit în cale.
Pluguri în capcană
Nici drumarii care se ocupă de deszăpezirea zonei nu sunt mai fericiți cu “zestrea” de lucrări neterminate lăsată de colegii de la reabilitarea drumului. Un rădăuțean și un vămean care au oprit mașinile la marginea drumului s-au trezit loviți în plin de vehiculele de deszăpezire, deși strada era destul de largă și nu se opriseră neregulamentar. Conducătorii utilajelor cu numerele de înmatriculare BC 62 AUR și BC 34 RAU s-au ales cu sancțiuni contravenționale. Șoferii au susținut însă, fiecare, că nu au fost nici neatenți și nici nepricepuți, ci că plugurile au fost pur și simplu aruncate în mașini din cauza aceleiași buze de asfalt.
“Triunghiul Bermudelor”
Poliția din comună ne-a confirmat existența incidentelor rutiere în cauză. Polițiștii spun însă că, în afară de a sancționa șoferii care au rulat cu viteză mai mare decât cea legală și a anunța autoritățile competente despre pericolul de pe carosabil, nu pot face mai mult, pentru că nu le permite legea. Au fost anunțați, telefonic și în scris, atât de către polițiști, cât și de către primarul comunei, toți factorii care ar fi putut interveni, dar până acum nimic nu s-a rezolvat. Mai mult, nici de la „Colas” și nici de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) nu au primit vreun răspuns.
“Nu știu ce să mai facem, a ajuns centrul comunei ca Triunghiul Bermudelor. Cum intră un șofer aici, cum i se întâmplă, ca din senin, ceva. N-am văzut în viața mea atâtea garduri și ziduri sparte la noi în comună și seria accidentelor continuă. Mă gândesc cu groază că acum, de sărbători, ca în fiecare an, vin aici extrem de mulți turiști și se întorc vămenii din străinătate pentru sărbători. Vin săracii oameni cu drag, de la mii de kilometri, și riscă să stea cu mașina la reparat sau, mai rău, să ajungă în spital, pentru că nu se poate rezolva problema unui prag de asfalt. Ar dura mai puțin de jumătate de zi să vină cineva cu o freză și să taie din denivelare. Am făcut adrese încă din 5 noiembrie la Drumurile Naționale, am arătat că nu există semnalizare corespunzătoare și că sunt alte probleme ce reprezintă factori de risc, dar nu am primit nici acum răspuns. Am revenit săptămâna trecută, la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, ne-am adresat și la constructorul „Colas” din Iași, știu că au făcut demersuri și polițiști, am informat și Prefectura, dar nu avem răspunsuri și nici fapte concrete și nu putem decât să stăm și să ne uităm cum se întâmplă vreo nenorocire. Am ajuns să ne rugăm în fiecare dimineață măcar să nu fie victime și nu știu ce va fi dacă nu se rezolvă, până începe școala și umblă copiii în grupuri pe drum sau până circulă grupurile de urători. 22 de accidente în câteva zile nu au fost de când e comuna asta și dacă nu dispare denivelarea asta, tare mă tem că vor fi mult mai multe. Nu știu unde și cum să mai facem apel, dar încă sper că îi va păsa vreunuia dintre factorii în drept de viețile oamenilor ăstora, care se trezesc nevinovați cu câte un accident”, ne-a declarat primarul comunei Vama, Nicolae Baltag.


Toate accidentele au ca numitor comun o “buză” de asfalt de vreo zece cm înălțime, lăsată vraiște de oamenii de la firma “Colas”
Toate accidentele au ca numitor comun o “buză” de asfalt de vreo zece cm înălțime, lăsată vraiște de oamenii de la firma “Colas”
Peste 20 de accidente produse în mai puțin de o săptămână în centrul comunei Vama
Peste 20 de accidente produse în mai puțin de o săptămână în centrul comunei Vama