În anul 2012, CAS Suceava a eliberat 19 formulare E 112 pentru asigurații care s-au adresat unor unități sanitare din Italia, Franța, Austria și Germania. Numărul beneficiarilor acestui formular este ușor mai mare față de anii precedenți, ținând cont că pe tot parcursul lui 2011 Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava a eliberat 12 formulare E 112, iar în 2010 au fost eliberate șase astfel de formulare.
Potrivit ec. Oana Picioc, directoarea CAS Suceava, „statul român plătește integral tratamentul în străinătate al celor care au nevoie de anumite servicii medicale, pe care bolnavul nu le poate primi în timp normal în nici o unitate spitalicească din țară, cheltuielile fiind decontate pe baza acestui formular”. Serviciile medicale pe care pacientul român le solicită în spitalele din străinătate trebuie, în mod obligatoriu, să facă parte din pachetul de servicii de bază de care beneficiază în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.
Persoana asigurată care solicită formularul E 112 trebuie să depună la CAS Suceava o cerere scrisă însoțită de o copie a actului de identitate, adeverință de asigurat, un referat sau un raport medical care va conține recomandarea pentru efectuarea tratamentului în străinătate, precum și dosarul medical care va conține înscrisuri medicale din care să rezulte diagnosticul. Din cadrul raportului medical trebuie să rezulte că serviciul medical solicitat face parte din pachetul de servicii de bază de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, precum și faptul că acesta nu poate fi efectuat într-un interval de timp normal în nici una dintre unitățile sanitare din România, luând în considerare starea curentă de sănătate a persoanei solicitante și evoluția probabilă a bolii.
Raportul medical trebuie întocmit de un medic dintr-o unitate sanitară aflată în relații contractuale cu o casă de asigurări de sănătate din România.
„Casa de Asigurări de Sănătate face doar o analiză a documentației depuse și nu decide din punct de vedere medical oportunitatea eliberării acestui formular. Decizia medicală și responsabilitatea efectuării acestui tratament în străinătate revin în totalitate medicului curant sau unității sanitare căreia i s-a adresat pacientul”, a mai explicat Oana Picioc.
Peste 1.200 de formulare europene eliberate în 2012
Un număr de 1.235 de formulare europene a fost eliberat de Casa de Asigurări de Sănătate Suceava, în anul 2012, pentru persoanele care au necesitat tratament în statele membre ale Uniunii Europene în baza Regulamentelor europene de securitate socială. Reprezentanții instituției au informat că cele mai solicitate au fost formularul E 107 (prin care instituția din statul UE solicită informații privind calitatea de asigurat a cetățeanului român) și formularul E 121, un atestat pentru înscrierea titularilor de pensie, a membrilor familiei acestora și actualizarea listelor (pensionarii și membrii familiei care au rezidență în alt stat membru UE). În 2012, au fost eliberate 62 de formulare E 121, pentru a fi prezentate în următoarele state UE: Italia, Germania, Austria, Spania și Franța.
De asemenea, foarte multe solicitări s-au înregistrat și pentru formularul E 106 (pentru persoanele asigurate în România, care sunt remunerate de un angajator român, dar care au rezidență în alt stat membru UE) și E 001 – schimb de informații privind persoanele asigurate, între instituții din țările UE.
Oana Picioc a adăugat că un formular destul de des solicitat a fost și E 125, emis în cazul persoanelor care călătoresc în străinătate și care primesc acolo tratament de urgență, în baza cardului european de asigurat. Ea a explicat că prin cardul european se pot obține servicii medicale devenite necesare pe timpul șederii temporare în țările UE, în principiu servicii pentru afecțiuni acute sau urgențe, în perioada de valabilitate a cardului. Ulterior, unitatea sanitară care a efectuat serviciul medical în străinătate, prin Casa de Asigurări cu care are raporturi contractuale, trimite formularul european E 125 (cu regim de factură) spre decontare la CNAS, care îl dirijează în teritoriu, în județul de unde provine asiguratul.
Suma decontată de CAS Suceava în aceste cazuri, în 2012, a fost de 1.685.118,62 de lei, iar în 2011 a fost de 422.225,28 de lei.