184 de elevi din județul Suceava au plecat, începând cu noul an școlar, să studieze în alte țări. Aceștia au solicitat Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava o serie de acte doveditoare care să ateste studiile făcute în țară, pentru a continua școala în alte state. Din evidența pe care o are IȘJ, din acest an școlar au plecat la studii în străinătate 85 de elevi de școală primară, 62 de elevi din clasele gimnaziale și 37 de elevi de liceu.
De asemenea, IȘJ deține o evidență privind numărul elevilor suceveni care au studiat în străinătate și care, începând cu anul școlar nou, au venit în Suceava pentru a-și continua studiile. 150 de copii, majoritatea din clasele gimnaziale, au venit din străinătate și au început noul an școlar la Suceava. Pentru a putea face școala în România, elevii care au studiat până acum în străinătate au depus la IȘJ dosare care cuprind actele de studii efectuate în afara țării, traduse în românește. Acestea au fost trimise la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, care și-a dat acceptul ca elevii să-și continue studiile în România.
În ceea ce privește țările din care au revenit elevii, ca și în anii anteriori, s-au întors copii, împreună cu familiile lor, din Italia, Spania, Portugalia, Germania și nu în ultimul rând Grecia, acolo unde criza economică i-a determinat pe mulți să revină în țările de baștină.