180 km la oră … Sfârșitul poveștii



Adelina SAHLEAN
Adelina SAHLEAN

Secolul 21 ! Vă spune ceva acest lucru ? Bănuiesc că nu. Este secolul vitezei în care ne pierdem cu toții. Suntem manipulați zilnic de ceea ce ne înconjoară … Deschidem televizorul și ne sunt transmise mesaje ce ne acaparează mințile. Mergem la muncă și ni se spune ce să facem, dăm drumul la radio și e la fel. Suntem controlați cu toții în această viață.
Vi se pare important ? Ei bine, nu este! Această manipulare, acest control nu este nici pe departe la fel de periculos ca și controlul vitezei asupra noastră. Mergem la job sau la școală și ne dăm seama că nu avem timp să facem nimic din ceea ce ne-am plănuit, apoi apare stresul. Alergăm de la unul la altul cu o viteză neobișnuit de lentă, dar care de fapt întrece 180 km la oră.
De ce s-ar grăbi toată lumea ? Nu asta își spun toți ? Toată lumea te întreabă de ce te grăbești fără să își dea seama că ei personal se grăbesc. Devine chiar ironic dacă te oprești și analizezi toata situația. Când o să auzim „Nu mă grăbesc, am timp!” atunci ar trebui să ne punem o întrebare continuă.
Românul ! Este vreun român care să nu aibă o mașină ? Ei bine, sunt dar în număr destul de mic. Fani ai cailor putere pe două sau patru roți există pretutindeni. De când s-a „inventat” acest secol al vitezei numărul deceselor a crescut semnificativ. Nu există o zi în care să nu auzi că cel puțin opt oameni au murit în accidente de mașină sau motocicletă. Care e cel mai trist lucru? Majoritatea sunt tineri. Iată cele mai „prețioase păpuși” ale Vitezei. Tinerii din ziua de azi sunt cei mai mari fani ai acesteia. Adrenalina crește pe măsură ce experimentează mai mult dar sunt și multe cazuri în care, fără să aibă experiență, aceștia își întrec limitele în șofat și cauzează de cele mai multe ori multe decese . O problemă ar fi și faptul că, odată cu ei pleacă si pasagerii lor. Câți oameni nu au decedat din cauza imprudențelor tinerilor ? Prea mulți.
Permisul de conducere se obține ușor dar, după părerea celor mai mulți dintre șoferii tineri punerea în practică lasă de dorit. Bineînțeles limitele de viteză, radarele, amenzile sau suspendarea permisului temporar nu reprezintă o piedică pentru tinerii aflați la volan. Înnebuniți de viteză, ca niște marionete, inconștienți se urcă la volan cu sau fără permis. Viteza minimă ? 100 km la oră. Apoi ce urmează ? 180 sau 200 km la oră și … Sfârșitul poveștii.
Nu merită să vă riscați viețile doar pentru că viteza pune stăpânire pe voi. Rupeți sforile și scăpați din mâna acestui „păpușar” pentru că toți puteți face asta ! Voința proprie a existat mereu și încă există. Nimeni nu te poate conduce cu adevărat. Numai tu ești stăpânul tău. Sunt sigură de asta !
Adelina SAHLEAN
Clasa a VIII-a, Bucșoaia