17 Aprilie



„Băile de la Prut”
„Băile de la Prut”

„Băile de la Prut”
În fine a sosit ordinul căpitanului districtual care din considerente de ordine și moralitate publică interdice scăldatul fără costum de baiă. Ieri s’a afișat acest ordin pe șandramaua principală a băilor. Sperăm că se va și esecuta rigoros acest ordin”.
„Patria”, Anul I, nr. 14, Cernăuți, Vineri în 1/13 August 1897.
„Mușama cu o viață de Român”
„În parcul de cură din Dorna al fondului religionar există un mic rezervor în care se strânge apa feruginoasă din izvoare și este dusă prin țevi la stabilimentul de cură. Toată earna și primăvara rezervorul a stat închis. Nainte cu o lună și jumătate, sub conducerea conzilierului aulic Ullmann, care se afla în Dorna, și a administratorului montan superior Krasucki din Iacobeni, s’a dispus descoperirea rezervorului pentru ca să se facă înlăuntrul lui niște schimbări. Un flăcău român, cu numele Iacoban, a primit ordin să coboare pe o scară în rezervor. Ajuns devale a căzut jos fără semne de viață și peste câteva clipe rămase mort, omorât de gazurile ce se strânseră în rezervor. Abia după vr’o oară a putut fi scos prin un lucrător neamț, care cu întrebuințarea tuturor mijloacelor de precauțiune coborâse în rezervor și îl scoase pe nenorocitul de flăcău. Lucrătorul neamț a primit imediat o remunerație de câteva zeci de florini, fiindcă și-a expus viața. Mamei văduve și sărmane a bietului flăcău s’a promis o desdăunare în bani din fondul religionar, o leafă lunară până la moarte. De i s’au asigurat banii nu știm. Cu aceasta tragicul caz se crede încheiat în ochii lumii”.
„Deșteptarea”, Anul IX, nr. 59, Cernăuți, 2/15 August 1901.
„Unde duce nepăsarea”
Responsabilul lotului zootehnic din comuna Șerbăuți, raionul Siret, se ține de beții și nu-și face serviciul în mod conștiincios, iar tovarășa Angela Maftei, zootehnista punctului agricol, în loc să ia măsuri de îndreptare a lucrurilor când pleacă pe teren manifestă nepăsare față de toate acestea. Din această cauză stau de o lună și ceva de zile 10 căpițe de fîn pe cîmp care s-au stricat. În ceea ce privește reproducătorii, nu s-a făcut încă totul pentru ca acestora să li se asigure o bună îngrijire și hrănire. E timpul ca organele în drept să ia măsuri pentru a pune capăt lipsurilor semnalate ca și a celorlalte care mai există în acest sector de activitate în comuna Șerbăuți”.
„Zori Noi”, Anul X, nr. 2705, 1 August 1956.



Recomandări