Infecțiile nosocomiale sau așa-zisele infecții intraspitalicești rămân o problemă de mare actualitate, în ciuda progreselor făcute în prevenirea și controlul lor, în special ca urmare a îmbunătățirii condițiilor de igienă din spitale. O statistică întocmită de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava și dată publicității ieri de directorul adjunct medical al instituției, dr. Cătălina Zorescu, arată că 167 de pacienți din totalul de 103.540 externați anul trecut au contractat diverși microbi pe durata spitalizării. Practic, rata infecțiilor nosocomiale a fost de 0,16%, față de 0,26% în 2013, când s-au semnalat 275 de cazuri la 105.246 de bolnavi externați, și față de 0,21% în 2012, când din cei 101.800 de pacienți externați 215 au fost diagnosticați cu infecții nosocomiale.
În spatele acestor statistici seci și care nu reflectă nici pe departe realitatea, deoarece de teama unei reputații pătate medicii și managerii de spitale se feresc să raporteze adevăratele cifre, se ascund și multe drame. Și asta, întrucât sucevenii care au avut ghinionul să se aleagă și cu alte afecțiuni decât cele pentru care s-au internat inițial au necesitat alte tratamente, mai costisitoare, mai lungi și mai greu de suportat, oamenii contractând în unele cazuri microbi periculoși, care și-au demonstrat abilitatea de a rezista la cele mai puternice antibiotice.
Secțiile cu cel mai mare risc: Chirurgie, Pediatrie, Nou-născuți, Obstetrică-Ginecologie, Neurologie și Reanimare
Revenind la cifrele declarate de medicii și managerii de spitale, acestea arată că secțiile cu cele mai multe infecții intraspitalicești au fost în 2014 Chirurgie, Pediatrie, Nou-născuți, Obstetrică-Ginecologie, Neurologie și Reanimare. Concret, din totalul de 167 de cazuri de infecții intraspitalicești, 12 au fost înregistrate în secțiile de Pediatrie, unde situația se prezintă în felul următor: șase infecții respiratorii, trei digestive, două încadrate la „alte tipuri” și o septicemie. În maternități au fost consemnate 15 cazuri de infecții nosocomiale – zece cutanate, patru încadrate la „alte tipuri” și o septicemie. La Obstetrică au fost înregistrate zece cazuri de infecție intraspitalicească – una urinară, trei ale organelor genitale și șase de plagă chirurgicală, în timp ce la Ginecologie au fost semnalate cinci cazuri – o infecție respiratorie și patru de plagă chirurgicală. La Chirurgie au fost consemnate 16 infecții nosocomiale – una respiratorie, câte șapte digestive și respectiv de plagă chirurgicală și una încadrată la „alte tipuri”.
La Anestezie și Terapie Intensivă au fost înregistrate trei infecții, câte una respiratorie, urinară și de plagă chirurgicală. La Dializă nu a fost raportat nici un caz de infecție intraspitalicească, în schimb la Neurologie au fost raportate 14 cazuri – șapte respiratorii, trei digestive, una urinară, două după injecții sau puncții și una încadrată la ”alte tipuri”. În celelalte secții au fost semnalate 92 de infecții nosocomiale, dintre care 54 respiratorii, 19 digestive, două urinare și alte două după injecții sau puncții, zece de plagă chirurgicală, una cutanată și trei încadrate la „alte tipuri”.
Spitalele Suceava și Rădăuți, în topul unităților medicale cu cele mai multe infecții nosocomiale
Suceava și Rădăuți sunt spitalele cu cei mai mulți pacienți care au dobândit anumite infecții pe perioada internării, mai arată raportul întocmit de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava la nivelul anului trecut. Astfel, potrivit evidențelor, Spitalul Suceava a declarat 100 de bolnavi a căror stare de sănătate s-a complicat din cauza unor microbi contractați pe parcursul internării, iar Spitalul Rădăuți – 59. Prima unitate medicală menționată a numărat 24 de infecții nosocomiale de plagă cutanată, 22 digestive (inclusiv Clostridium difficile), două urinare, trei ale organelor genitale la femei, cinci la „alte tipuri” și două septicemii. A doua unitate sanitară amintită a anunțat mai mult cazuri de infecții respiratorii, 66 în total – 13 la nou-născuți, patru digestive, trei urinare și alte trei după injecții sau puncții, două de plagă chirurgicală și șase încadrate la „alte tipuri”.
La celelalte unități medicale din județ, fenomenul infecțiilor nosocomiale este ca și inexistent, dacă ar fi să ne luăm după datele transmise de medici și manageri: Spitalul Vatra Dornei – un caz (de natură digestivă, internat la Pediatrie), Spitalul Fălticeni – un caz (după montarea unei branule), iar Spitalul Câmpulung Moldovenesc – șase (toate digestive, pe secția Medicală).
Spălatul pe mâini, cea mai simplă, eficace și necostisitoare metodă de prevenție
Faptul că spitalele Suceava și Rădăuți se înregistrează cu cele mai multe infecții dobândite pe perioada internării nu înseamnă neapărat o problemă deosebită în ceea ce privește curățenia în incintă, ci o mai bună raportare a cazurilor, a ținut să precizeze directorul adjunct medical al DSP. Doctorul Cătălina Zorescu a adăugat că dincolo de metodele avansate de prevenție, evitarea eficace a infecțiilor nosocomiale continuă să depindă, într-o foarte mare măsură, de spălarea atentă a mâinilor înainte și după orice manevră medicală efectuată în spitale, dar și de educarea pacienților și vizitatorilor din spitale în această privință.
Infecția intraspitalicească este infecția dobândită de pacient în cursul spitalizării pentru o altă afecțiune, cel mai adesea manifestată clinic pe parcursul internării actuale, dar posibil și după externare. Aceste infecții pot să apară ca urmare a unor deficiențe de igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale și este recunoscut faptul că nici un spital nu le poate eradica, indiferent cât de dezvoltat și bine pus la punct. Singurul lucru care se poate face în acest sens este limitarea infecțiilor nosocomiale ca număr și impact asupra pacienților, motiv pentru care fiecare spital ar trebui să aibă un plan cu protocoale pe care să-l respecte în totalitate.