Consiliul Județean Suceava va aloca suma de 150.000 de lei pentru organizarea ediției din 2013 a evenimentului „Suceava Air Show”. Spectacolul aviatic de anul acesta va avea loc în perioada 31 august – 1 septembrie, pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava.
Șeful administrației județene, Cătălin Nechifor, a amintit că prima ediția a acestui show aviatic a avut loc anul trecut, când s-au împlinit 50 de ani de la deschiderea aeroportului sucevean. „Acest show aviatic a avut un ecou deosebit în rândul publicului, motiv pentru care am propus să continuăm această acțiune, care va contribui la promovarea aeroportului, obiectiv deosebit de important pentru județul Suceava”, a spus Nechifor.
„Suceava Air Show 2013” va fi organizat de Consiliul Județean Suceava, în parteneriat cu Regia Autonomă Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava, Ministerul Apărării Naționale, Aeroclubul României, Clubul de Aeromodelism și Asociația Națională a Proprietarilor de Aeronave Ultraușoare din România.