În weekend, România a demonstrat că rămâne o forță în canotajul din Europa, la prima ediție a Campionatului European pentru tineret, ce a avut loc în Polonia. România s-a clasat pe locul I în clasamentul pe națiuni, cu nu mai puțin de opt medalii de aur și câte una de argint și bronz, doar două din bărcile țării noastre nereușind să urce pe podium. Mai mult, 15 dintre componenții bărcilor medaliate provin din județul Suceava, al 16-a, Gabriel Cazacu, terminând pe locul 11 în proba de simplu – categorie ușoară.
Cel mai bun sportiv al secției de canotaj de la Clubul Sportiv Municipal Suceava și singurul care mai este legitimat la un club din județul Suceava, Cosmin Pascari, a concurat în proba de dublu rame alături de un alt sportiv din județ, Vasile Mihăiță Țigănescu, cu care a câștigat aurul european la tineret. Cei doi și-au respectat statutul de favoriți, după ce în acest an au câștigat aurul la Campionatul Mondial de tineret și locul 4 la Campionatul Mondial de seniori, în proba de dublu rame, Cosmin având și un loc 6 cu barca de 8+1 a României la mondialele de seniori.
„Cosmin Pascari a plecat de acasă cu gândul de a câștiga medalia de aur, lucru la care mă așteptam și eu, mai ales că cei doi erau campioni mondiali de tineret și au obținut un excelent loc 4 la Cupa Mondială de seniori, la dublu rame, o probă destul de grea din canotaj. Anul acesta, Cosmin a reușit cele mai bune rezultate din cariera sa internațională, la tineret, dar și la seniori și sper să confirme și la Campionatul Mondial de seniori, acolo unde va trage cu un alt coleg de lot, de la seniori. Mulțumim pentru sprijinul acordat în activitatea noastră Primăriei și Consiliului Local Suceava, dar și clubului CSM Suceava”, a explicat antrenorul secției de canotaj de la CSM Suceava, Ioan Despa.
Magdalena Rusu, de la CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni, a luat argintul cu barca de 8+1
La aceleași europene de tineret, Magdalena Rusu, sportivă pregătită la Clubul Sportiv Școlar „Nicu Gane” Fălticeni de Vasile și Ana Avrămia, a reușit să urce pe podium în proba regină 8+1, unde România a obținut argintul. În aceeași barcă a tras și Andreea Budeanu, o altă sportivă ce provine din județul Suceava.
O altă sportivă ce a fost descoperită și formată de Ioan Despa la CSM Suceava, Geanina Beleagă, ce acum este la Steaua București, a reconfirmat forma foarte bună în care se află, alături de colega sa Ioanela Lehaci, sportivă născută tot în județul Suceava. Cele două canotoare au dominat proba de dublu vâsle categorie ușoară și au câștigat titlul de campioane europene la tineret.
În proba de patru vâsle la feminin, alte două canotoare din județul Suceava, Elena Logofătu și Ancuța Bodnar, au reușit să câștige medalia de aur la aceste europene.
În proba de 8+1 la masculin, Cosmin Macovei, Ciprian Tudosă și Radu Constantin, toți trei din județul Suceava, au reușit să câștige aurul european, aceeași medalie câștigând-o și Sergiu Bejan în proba de patru rame, iar Florin Lehaci, Ștefan Berariu și Bogdan Baitoc au ieșit campioni europeni în proba de patru rame cu cârmaci.