Artiști „de-o șchioapă” pe scena „Dom Polski”. Cu greu reușeai să-i vezi din sală pe micii prichindei de la grădinițele din tot județul, preșcolari care s-au calificat la faza județeană a Festivalului – concurs „Voinicelul”, ajuns la cea de-a patra ediție, și care au venit vineri „la centru” să arate cât de frumoși și talentați sunt. Spectacolul a început la primele ore ale dimineții, ora 9,00, și s-a terminat după amiază, târziu, sub ochii vigilenți ai juriului, format din profesori de la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu”, de la Palatul Copiilor și un reprezentant al Primăriei Suceava. În tot acest spectacol – maraton, preșcolarii au cântat, au dansat, au interpretat piese muzicale la instrumente, au recitat poezii, au povestit, au jucat teatru, au prezentat scenete, adunând aplauze bine meritate din partea publicului care a umplut până la refuz sala de spectacol. Obiceiurile și tradițiile populare românești au fost reprezentate și de cei mici, îmbrăcați în costume populare, însoțiți de chiuituri și strigături vechi. O adevărată explozie de tinerețe, de bun gust, de talent, toate în trupuri firave de copilași. Toți participanții la concurs au primit cadouri din partea sponsorilor (ALKA și AVIVA, și diplome din partea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, care împreună cu parteneri ca Uniunea Polonezilor din România și Primăria Suceava au „închegat” o acțiune culturală de succes.





