Nu vor la spital

141 de suceveni confirmați cu Covid sau având simptome sugestive au refuzat internarea

141 de suceveni confirmați cu Covid sau având simptome sugestive au refuzat internarea
141 de suceveni confirmați cu Covid sau având simptome sugestive au refuzat internarea

Un număr de 26 persoane diagnosticate cu Covid-19 au fost internate în spital, în ultimele 24 de ore, în același interval de timp fiind externate 22 persoane declarate vindecate, la nivelul județului Suceava, conform informării zilnice transmise de Prefectură.
Din totalul celor 495 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 113 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 99 pacienți sunt în zona tampon și 283 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 113 pacienți diagnosticați Covid-19, 90 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 17 forme ușoare, iar 6 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care doi sunt ventilați mecanic.
În Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați 72 de pacienți diagnosticați cu Covid-19 și 12 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări.
Numărul total de persoane testate până în prezent este de 33.003. În ultimele 24 de ore au fost testate 268 de persoane, dintre care 13 au fost confirmate pozitiv Covid-19. Printre cele 13 persoane confirmate pozitiv, una este asistent medical.
Vineri, 31 iulie, în județul Suceava erau în carantină instituționalizată 3 persoane, iar în carantină la domiciliu 381 de persoane. Carantina persoanelor se impune, în condițiile pandemiei de Covid-19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puțin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din țări și/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, țări și/sau zone stabilite de către INSP, în condițiile legii.
De asemenea, în izolare la domiciliu se află 141 de persoane. Izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne și simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 localități din județ 41 nu au nici un caz de infecție Covid-19 în evoluție, 29 au câte un caz în evoluție, 31 au sub cinci cazuri în evoluție, 8 au sub zece cazuri în evoluție, iar 5 au peste zece cazuri în evoluție.
Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează 3.816 persoane declarate vindecate.
Precizăm că datele sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.

Recomandări

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi