14 absolvenți de liceu din județul Suceava vor fi admiși în învățământul superior de stat fără examen sau concurs de dosare. Este vorba despre premianții olimpiadelor naționale sau internaționale, care, potrivit legislației în vigoare, au dreptul să intre la facultate fără a susține nici o formă de admitere. Rezultatele bune obținute de cei 14 suceveni la olimpiadele naționale sunt suficiente pentru a fi admiși fără concurs la o facultate, singura condiție pe care aceștia trebuie să o îndeplinească este aceea de a promova examenul de bacalaureat.
Opt dintre olimpicii admiși fără examen la facultate sunt premianți la olimpiadele naționale de discipline tehnice, un olimpic este premiant la naționala de chimie, un altul la franceză, iar alți doi olimpici sunt premianți la limba maternă rusă, respectiv limba ucraineană maternă. De asemenea, un alt olimpic este premiant la naționala de arte vizuale, iar un altul la design vestimentar.
Inițiativa Ministerului Educației, Cercetării și Inovării datează din anul 2002 și simbolizează recunoașterea performanțelor elevilor la olimpiade.
La nivel național, anul acesta vor fi admiși la facultate fără examen un număr de 560 de olimpici.





