Tenis de câmp

14 meciuri se vor juca azi în Cupa Monitorul



Partida dintre Răzvan Guzu și Luchian Petruneac a avut nevoie de set decisiv
Partida dintre Răzvan Guzu și Luchian Petruneac a avut nevoie de set decisiv

Primul meci al zilei de miercuri s-a încheiat cu victoria lui Luchian Petruneac, după un joc cu multe răsturnări de scor, disputat în compania lui Răzvan Guzu. În continuare, Alex Năstasă a trecut clar de Cezar Ioja, iar Liviu Petrariu de Vasile Vrînceanu. Nu mai puțin de 14 meciuri se vor afla în programul de astăzi al Cupei Monitorul.
La competiția din acest an participă 192 concurenți, însă unii dintre ei au ales să se înscrie la două categorii, astfel că tabloul de concurs numără 227 de competitori. Nu mai puțin de 800 de meciuri va cuprinde maratonul din 2019 al Cupei Monitorul.
Întrecerea în sine este structurată pe mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În interiorul Cupei Monitorul vor exista practic zece competiții distincte: Secundară minus 40 de ani, Secundară plus 40 de ani, Principală minus 40 de ani, Principală 40-50 de ani, Principală plus 50 de ani, Elită minus 40 de ani, Elită plus 40 de ani, Veterani plus 60 de ani, Veterani plus 65 de ani și Veterani plus 70 de ani.
Partidele vor avea loc ca și până acum, pe zgură, în locațiile deja tradiționale, Complexul Sportiv „Unirea” și la Baza Sportivă IRE. După încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca și anul trecut, un concurs feminin și un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federației Române de Tenis.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:

Luchian Petruneac – Răzvan Guzu Principală, +40, Grupa C Baza Unirea 6-2, 3-6, 6-4
Alex Năstasă – Cezar Ioja Elită, +40, Grupa D Baza Unirea 6-2, 6-2
Liviu Petrariu – Vasile Vrînceanu Veterani, +65, Grupa B Baza Unirea 6-1, 6-3

Iată cum se prezintă programul de astăzi:

Joi, 23 mai, ora 08.00 Bogdan Grosu – Sorin Rață Elită, + 40, Grupa C Baza Unirea
Joi, 23 mai, ora 10.00 Octavian Lissov – Florin Hostiuc Principală, +40, Grupa E Baza Unirea
Joi, 23 mai, ora 12.00 Ovidiu Busuioc – Constantin Chetraru Veterani + 60, Grupa B Baza Unirea
Joi, 23 mai, ora 14.00 Laurențiu Șfichi – Sebi Gheorghe Elită, +40, Grupa D Baza Unirea
Joi, 23 mai, ora 16.00 Adrian Dobrescu – Daniel Ostafi Secundară, -40, Grupa E Baza Unirea
Joi, 23 mai, ora 18.00 Ioan Ceucă – Florin Babiuc Veterani, +65, Grupa A Baza Unirea
Joi, 23 mai, ora 18.00 Ionel Șuiu – Adrian Chidinciuc Secundară, – 40, Grupa F Baza Unirea
Joi, 23 mai, ora 08.00 Maricel Caba – Victor Doboș Principală, + 50, Grupa C Baza IRE
Joi, 23 mai, ora 08.00 Ioan Bedicov – Dorin Boșcoianu Veterani, +70, Grupa A Baza IRE
Joi, 23 mai, ora 10.00 Ovidiu Bîrsei – Florin Haidamac Principală, + 40, Grupa B Baza IRE
Joi, 23 mai, ora 10.00 Ionuț Tcaciuc – Dumitru Doniga Secundară, -40, Grupa E Baza IRE
Joi, 23 mai, ora 12.00 Ionuț Rădășanu – Constantin Hagiu Secundară, -40, Grupa E Baza IRE
Joi, 23 mai, ora 14.00 Luchian Petruneac – Oliver Buzec Secundară, + 40, Grupa B Baza IRE
Joi, 23 mai, ora 16.00 Adrian Baciuc – Silviu Airoaie Secundară, – 40, Grupa D Baza IRE


Recomandări